Ședință maraton a Comitetului Politic al USR PLUS: Cine candidează pentru șefia formațiunii

278
Ședință maraton a Comitetului Politic al USR PLUS: Cine candidează pentru șefia formațiunii - ciolo-1630148653.jpg

Articole recomandate

Comitetul Politic al USR PLUS ține, sâmbătă, o ședință maraton de 12 ore în care se vor fi prezentate candidaturile pentru conducerea formațiunii și va fi analizat stadiul îndeplinirii angajamentelor din programul de guvernare.


Comitetul Politic va avea loc între orele 10:00-22:00, la Teatrul Național din București.


Ordinea de zi a Comitetului Politic:
Prezentare stadiu angajamente USR PLUS din Programul de guvernare
Prezentare candidaturi la președinție și liste pentru Biroul Național
Prezentare și dezbatere amendamente la statut
Jurnaliștii nu vor fi primiți în interior, dar o echipă TVR transmite online prezentarea candidaturilor între orele 12:30 - 14:00, iar la ora 14:30 va avea loc o conferință de presă.


La eveniment participă doar persoanele vaccinate. Decizia fusese anunțată însă de luna trecută de către Dan Barna, însă Dacian Cioloș a încercat săptămâna trecută să forțeze un vot în Biroul Național al partidului astfel încât să poată participa la congres și cei care nu sunt vaccinați.


După fuziunea dintre USR și PLUS validată de instantă în cursul acestui an, formațiunea politică urmează să-și aleagă o nouă conducere.


În iunie, Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna să se retragă amândoi din competiția internă și să susțină un singur candidat, însă oferta a fost refuzată.


Astfel, pentru funcția de președinte USR PLUS ambii lideri și-au anunțat intenția de a candida. Până acum a mai intrat în cursă și Irineu Darău.


Platforma „Împreună” din USR-PLUS promovată drept „a treia cale” din partid a fost lansată marți în Piața Victoriei din București, în prezența a aproximativ 20 de membri între care europarlamentarul Nicu Ștefănuță, parlamentarii Mihai Polițeanu și Cătălin Teniță sau primarul Brașovului, Allen Coliban. Ei susțin candidatura la șefia USR-PLUS a lui Ambrozie Irineu Darău.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6875 secunde