Șeful Statului Major al Apărării, vizită în Marea Britanie

121
Șeful Statului Major al Apărării, vizită în Marea Britanie - sefstatmajor-1673890527.jpg

Articole de la același autor

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a aflat, în perioada 11 - 14 ianuarie, în vizită oficială în Marea Britanie, la invitația omologului său, amiralul Sir Tony Radakin.

Cei doi oficiali militari au purtat discuții privind situația de securitate, angajamentul comun pentru libertatea de navigație în bazinul Mării Negre și evoluția și implicațiile războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. O atenție deosebită a fost acordată relațiilor de cooperare bilaterală, respectiv securizării flancului estic aliat, în cadrul procesului de consolidare a posturii de descurajare și apărare.


Militarii britanici au sprijinit procesul de operaționalizare a structurilor NATO dislocate pe teritoriul României, contribuind, în mod special, la operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est. De asemenea, Forțele Aeriene Regale au participat la întărirea serviciului de poliție aeriană asigurat de Forțele Aeriene Române, iar Forțele Navale Regale au participat, alături de Forțele Navale Române, în grupări navale permanente aliate pentru misiuni de supraveghere maritimă în apele naționale și internaționale ale Mării Negre.


„Marea Britanie este un aliat important și un partener strategic al țării noastre. Avem abordări similare în ceea ce privește situația de securitate, inclusiv pentru regiunea Mării Negre. Avem sprijinul colegilor britanici pentru a ne constitui capabilitățile defensive necesare realizării capacității de descurajare și apărare. Vom continua să găsim soluții împreună și să ne instruim în cadru multinațional”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

Pe lângă întrevederile de la ministerul britanic al Apărării, programul șefului Apărării a mai inclus vizite la unități militare, baze de pregătire și la Royal United Services Institute.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.559 secunde