Sărbătorile de iarnă i-au găsit pe demnitarii constănțeni ai PD-L și ai PNL în țară, în timp ce parlamentarii social-democrați au preferat să celebreze Crăciunul sau Revelionul pe meleaguri străine.
Senatorii Puiu Hașotti (PNL) și Mircea Banias (PD-L) au petrecut Crăciunul acasă, dedicându-se familiei. De Revelion, Hașotti s-a retras într-o stațiune montană însoțit de familia sa și prietenii apropiați. Și Banias a ales să marcheze trecerea dintre ani la Predeal, împreună cu prietenii săi.
Cei doi au mărturisit că nu au nici un fel de superstiții legate de sărbătorirea Revelionului și nici un fel de ritual privind organizarea și desfășurarea acestui eveniment. "Sunt un om foarte rațional. Nu am superstiții", a susținut senatorul liberal Puiu Hașotti. "Nu am nici un fel de ritual sau de superstiții", a recunoscut și Mircea Banias. "Revelionul este mai mult o petrecere, în timp ce Crăciunul este mult mai profund, are o semnificație mult mai puternică", a precizat senatorul democrat-liberal.
Pentru noul an, Hașotti își dorește sănătate, pe plan personal, pentru familie, pentru prieteni și pentru toți românii. Pe plan profesional, el vrea să obțină succese. "Succese pentru mine, dar și pentru adversarii mei", a explicat el.
În 2009, Mircea Banias își îndreaptă gândurile spre modalitățile de îndeplinire a promisiunilor făcute în campania electorală.
"Îmi doresc să fim sănătoși, și eu și familia mea și cei apropiați. Apoi, vreau să îmi ajut colegii să fie promovați în funcții în care să demonstreze că PD-L are capacitatea de a realiza ceea ce a promis", a mai adăugat el.
De Crăciun, Hașotti a făcut "cadouri frumoase, nu scumpe". Totodată, el a primit în dar, din partea soției sale, o lucrare în două volume aparținând renumitului istoric britanic Arnold J. Toynbee. "Acesta a fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit", a arătat el.
Pentru Mircea Banias, Moș Crăciun a venit mai devreme. "La mine, Moșul a ajuns mult mai repede și mi-a adus acest mandat de senator. Este cel mai frumos dar pe care mi l-au făcut de aproximativ 23.000 de constănțeni", a încheiat democrat-liberalul.