Simpozion dedicat Zilei Tătarilor din România, organizat de UDTTMR

1327
1

Articole de la același autor

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România - Filiala Constanța a fost, sâmbătă, gazda celei de-a V-a ediții a simpozionului "Din istoria tătarilor", organizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității "Ovidius" din Constanța.
Cum era de așteptat, manifestarea a fost deschisă de o suită de scurte discursuri rostite de Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, E.S. Fusun Aramaz, președintele UDTTMR, Amet Varol, reprezentantul etniei turco-tătare în Camera Deputaților, Aledin Amet, muftiul cultului musulman, Iusuf Muurat, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, conf. univ. dr. Daniel Flaut, moderatorii conferinței fiind președintele UDTTMR Constanța, Aidîn Ablez, și prorectorul Universității "Ovidius", prof. univ. dr. Marian Cojoc.
Dacă discursurile gazdelor s-au focalizat în special pe sublinierea modului în care etnicii turco-tătari s-au integrat de secole în spațiul dobrogean, reușind concomitent să-și conserve cultura, tradițiile și valorile, oaspeții de la Facultatea de Istorie au scos în evidență modelul de conviețuire al etnicilor musulmani cu populația din Dobrogea, devenit deja un fel de etalon în discuțiile privind problematici interetnice.
Cu această ocazie, a fost lansat cel de-al doilea volum al antologiei "Din istoria tătarilor", prefațat de Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, E.S. Fusun Aramaz, și coordonat de dr. Mădălina Lasca Voinea și prof. ing. Erol Menadil.
Evenimentul cultural dedicat promovării culturii și istoriei etniei tătare în România și în special în Dobrogea a fost marcat de o sesiune de aproximativ 13 comunicări susținute de cercetători de la Facultatea de Istorie și Științe Politice pe teme axate pe evocarea culturii, tradiției și istoriei turco-tătare în Dobrogea.
Printre cei veniți să asiste la conferință, s-a aflat și directorul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Șenol Zevri.
Evenimentul desfășurat sâmbătă a precedat seria de manifestări culturale ce are loc în mai multe localități din județ, până mâine, 13 decembrie. Ziua de 13 decembrie a fost votată în Parlamentul României, în anul 2006, ca fiind Ziua Oficială a Etniei Tătare din România, inițiativa aparținându-i deputatului Aledin Amet.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.543 secunde