Cetățenii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene vor ieși la urne, în perioada 4-7 iunie, pentru a-și desemna, prin vot universal direct, membrii Parlamentului European. Și cum până la alegerile europarlamentare nu mai sunt nici trei săptămâni, pe pagina web a PE au fost publicate, ieri, cele zece lucruri pe care un cetățean cu drept de vot ar trebui să le știe despre instituția legislativă a UE.
r PE e singura instituție europeană aleasă direct de către cetățeni
r PE adoptă legi ce intră în vigoare în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene
r PE aprobă președintele și membrii Comisiei Europene înainte ca aceștia să își preia mandatul
r PE lucrează în 23 de limbi
r PE se reunește în plen în două sedii: Strasbourg și Bruxelles
r Europarlamentarii provin din statele membre UE direct proporțional cu populația acestora. În sensul acesta, Germania are cei mai mulți deputați europeni, în timp ce Malta cei mai puțini
r Eurodeputații își ocupă locurile în aulă în funcție de grupurile politice de care aparțin, nu în delegații naționale
r PE supraveghează activitatea Comisiei Europene și o poate demite dacă nu e mulțumit de activitatea acesteia
r PE decide asupra bugetului UE Într-o notă ușor spirituală, pe
site-ul oficial al instituției europene, este menționat că al zecelea lucru pe care ar trebui să îl cunoască ale-gătorii este acela că "Parlamentul European consumă, în timpul sesiunii, 3,5 tone de portocale pe zi".