Social-democratul Cătălin Voicu va fi "ascultat", marți, de către Comisia juridică din Senat

5112
1
Președintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), a anunțat ieri, după prima ședință de studiu a documentației DNA în cazul Cătălin Voicu, faptul că senatorul PSD va fi "ascultat", la cererea sa, de Comisie, admițând însă că este posibilă amânarea dacă s-ar justifica o astfel de situație.
"În parcurgerea pașilor prevăzuți de Constituție și de legile țării, membrii Comisiei juridice au studiat dosarul cauzei și am convenit următorul program: luni să fie continuat studiul pe dosare, iar marți, la ora 10.00, conform și solicitării lui Cătălin Voicu, îl vom asculta pe acesta în Comisia juridică și apoi vom întocmi raportul, astfel încât acesta să fie înaintat Biroului permanent în termenele prevăzute de lege și de Regulament", a afirmat Greblă, ținând să sublinieze că membrii Comisiei nu au avut "cea mai confortabilă zi posibilă", fiind confruntați cu dosarul unui coleg senator.
"Am convenit că marți va avea loc ascultarea - eu nu pot să-i zic audiere - a domnului senator Voicu, după care, în funcție de ceea ce va rezulta de acolo, probabil vom și finaliza dezbaterile, vom adopta raportul Comisiei juridice prin vot și apoi redactarea lui și înaintarea la BP", a explicat senatorul PSD.
Greblă a precizat că, dacă senatorul PSD Cătălin Voicu nu se va prezenta la audieri, se va continua cu finalizarea raportului. Senatorul PSD a admis însă că dacă Voicu va aduce o justificare care va convinge Comisia juridică că nu poate participa la audiere, senatorii juriști vor vedea dacă amână sau nu terminarea raportului.
Greblă a anunțat că audierea lui Cătălin Voicu nu va fi publică, precizând însă că acesta nu a solicitat în mod expres acest lucru.
Reamintim că senatorul a fost audiat de către DNA pentru trafic de influență și dezvăluire de informații clasificate.'

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0254 secunde