Străzile din Medgidia vor fi reabilitate cu bani europeni

197
Administrația publică locală din Medgidia a anunțat, ieri, printr-un comunicat de presă, că Ministrul Dezvoltării Regionale și Locuinței, democrat-liberalul Vasile Blaga, a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului "Reabilitare tramă stradală în municipiul Medgidia".
Instituit între Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Brăila, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței și Primăria Municipiului Medgidia, ca beneficiar al proiectului, valoarea totală a acestuia se ridică la 30.833.793,09 lei, perioada de implementare fiind de 46 de luni.
Prin intermediul său, 31 de străzi din municipiu vor fi reabilitate și modernizate, lungimea totală fiind de peste 20 de kilometri.
Conform explicațiilor primarului, liberalul Marian Iordache, perioada următoare presupune "elaborarea documentației tehnice, a fișelor de achiziții și a caietelor de sarcini necesare licitațiilor publice pentru atribuirea contractelor". "Îmi doresc și cred că, cel târziu la mijlocul lunii octombrie, vom trece la execuția lucrărilor de reabilitare a străzilor din oraș", a ținut să menționeze primarul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.553 secunde