"Susținătorii PNL nu vor vota cu Mircea Diaconu"

173
1 min citire
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că susținătorii PNL nu vor vota cu Mircea Diaconu, ci cu candidații liberali la europarlamentare, menționând că speră ca fostul vicepreședinte al partidului să nu se lase folosit într-o campanile împotriva PNL.
Antonescu a fost întrebat într-o discuția la Hotnews de ce PNL nu boicotează candidatura lui Mircea Diaconu. "Susținătorii PNL vor vota PNL și nu Mircea Diaconu", a răspuns Antonescu.
Liderul PNL a mai precizat că speră ca fostul vicepreședinte al partidului să nu se lase folosit. "Nu l-am putut menține pe Mircea Diaconu pe lista PNL pentru că am luat act de hotărârea și de interpretarea oficială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dacă alte instanțe au hotărât altceva domnul Diaconu va candida independent și dincolo de a ne prezenta această explicație simplă nu avem cum opri campania despre care vorbiți (împotriva PNL, nr). Ar fi frumos ca domnul Diaconu să nu se lase folosit în această campanie", a mai spus Antonescu, citat de Mediafax.
Mircea Diaconu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European, a decis definitiv, miercuri, Curtea de Apel București, care a menținut decizia în sens luată de Tribunalul Capitalei. Prin decizia de miercuri, Curtea de Apel a respins contestațiile față de hotărârea tribunalului înaintate de Agenția Națională de Integritate (ANI) și Ministerul Public.
Tribunalul Capitalei a admis, în 5 aprilie, contestația lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel București (CAB), care, miercuri, a menținut decizia tribunalului, astfel că Diaconu poate candida, în mai, la europarlamentare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014
Stire din Politică-Administrație : "Nu vom face atacuri împotriva PNL"
Pagina a fost generata in 0.0364 secunde