Temele majore ale națiunii trebuie dezbătute în Parlament

77
Temele majore ale națiunii trebuie dezbătute în Parlament - crin-1386494823.jpg

Articole de la același autor

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a anunțat că luni va înainta o propunere de modificare a Regulamentului Camerei superioare care prevede că Parlamentul este locul de dezbatere pentru temele majore ale națiunii.


"Luni voi înainta acel proiect de modificare a Regulamentului Senatului în care, între altele, locul de dezbatere pentru temele mari ale națiunii să fie reconsacrat Parlamentului. Am propus o dezbatere în Parlament despre starea Justiției în România, nu era o dezbatere nici despre doamna Kovesi, nici despre domnul Niță, Cazanciuc, Ponta sau Băsescu, despre starea Justiției ca sistem, o dezbatere importantă pentru cetățean. N-am făcut-o. Noi avem nevoie de o dezbatere aplicată, inclusiv în Parlament, de o viziune închegată despre politica energetică a României. Noi trebuie să facem aceste dezbateri unde trebuie făcute, trebuie duse în Parlament. Dezbaterile se fac și în studiourile de televiziune, dar cele pe teme mari, ale unor politici naționale se fac în Parlament" a spus Antonescu, citat de Agerpres.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5779 secunde