Potrivit declarațiilor viceprimarului Decebal Făgădău,

Terenul din zona Cazinoului rămâne în domeniul public al Constanței

3182
În urma publicării materialului intitulat "Cazinoul, simbolul Constanței, în pericol de prăbușire" în ediția din 30 iunie a ziarului "Cuget liber", mai mulți constănțeni au atras atenția asupra regimului pe care îl are terenul din zona clădirii. Astfel, unii dintre cititori au sesizat, prin intermediul unor mail-uri trimise pe adresa redacției, faptul că pe spațiul verde de lângă Acvariu, deci în imediata apropiere a Cazinoului, ar exista un plan pentru construirea unui hotel, firma având deja terenul în proprietate, fiind vorba de 1.500 de metri pătrați.
Pentru a lămuri acest aspect, pentru a avea un punct de vedere oficial cu privire la regimul uneia dintre cele mai controversate zone ale Constanței care, este de notorietate, nu reprezintă una dintre prioritățile municipalității (starea în care se află, la ora actuală, faleza vorbește de la sine), l-am contactat pe viceprimarul Decebal Făgădău. Edilul a declarat că "terenul situat pe Bulevardul Regina Elisabeta, zona din fața mării cuprinsă între restaurantul "Vraja mării" și până jos, în Portul Tomis exceptând, desigur, restaurantul, aparțin domeniului public al municipiului Constanța" și, de asemenea, că "nu există niciun proiect, pentru niciun hotel".
Având în vedere faptul că se vehiculează că administrația publică locală ar urmări, de fapt, prăbușirea clădirii Cazinoului, una dintre cele mai cunoscute embleme arhitecturale ale Constanței, pentru ca, ulterior, terenul să ajungă pe mâna unor apropiați ai municipalității, declarația viceprimarului Făgădău rămâne ca o mărturie în timp vizavi de intențiile Primăriei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2433 secunde