Tinerii liberali din Kogălniceanu au dus daruri copiilor din Palazu Mic

326
Tinerii liberali din Kogălniceanu au dus daruri copiilor din Palazu Mic - tineriiliberalidinkogalniceanuau-1419259455.jpg

Articole de la același autor

Organizația de Tineret a PNL Mihail Kogălniceanu a inițiat, anul trecut, campania umanitară "Unii copii au vise atât de simple! Implică-te! Dăruiește!", pe care a continuat-o și anul acesta, cu mare succes. Dacă anul trecut s-au oferit cadouri familiilor din satul Piatra, anul acesta a venit rândul celor din Palazu Mic.

Ajutați de primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, de colegii de la TNL Constanța, de colegii din organizațiile județene, dar mai ales de locuitorii comunei, care au donat, în număr foarte mare, atât alimente, cât și haine sau jucării, tinerii liberali au fost Moș Crăciun pentru copiii la care, poate, Moșul nu ar fi ajuns anul acesta.

"Am desenat, am cântat, am împodobit bradul, am făcut cadouri și, mai presus de toate, am împărțit zâmbete și bucurie în rândul micuților. TNL Mihail Kogălniceanu mulțumește din suflet tuturor celor care s-au implicat și care au făcut posibilă această campanie. Vă dorim sărbători fericite !", a declarat unul dintre tinerii liberali. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1839 secunde