Tinerii liberali, mobilizați cu mesajele lui Tudor Chirilă

345

Articole de la același autor

Aproximativ 1.000 de tineri liberali alături de lideri ai formațiunii politice, atât de la nivel central, cât și de pe plan local, au participat, în acest week-end, în Mamaia, la finalizarea proiectului "Crin’s Team" (Echipa lui Crin). Cu acest prilej, sâmbătă, s-a încheiat și programul Școlii de Vară a Tineretului Național Liberal (TNL).
Evenimentul de sâmbătă a fost deschis cu interpretarea imnului național de către liberala Aura Pohoață. Au mai luat cuvântul și senatorul PNL Mircea Diaconu, europarlamentarul Cristian Bușoi, purtătorul de cuvânt al PNL, Varujan Vosganian, și deputatul PNL Cristian Adomniței.
Președintele PNL, Crin Antonescu, s-a adresat tinerilor prezenți la Pavilionul Expozițional Mamaia cu mesajul că dorința sa în politică este ca generația lor să nu mai trăiască eșecurile și deziluziile generației sale. Liderul PNL le-a citat tinerilor din Mihai Eminescu, din J.F. Kennedy, Vasile Pârvan, dar și din Tudor Chirilă, transmițându-le mesaje care să vină în contrapondere cu lipsa de valori morale ale "României oficiale".
Antonescu le-a mai promis tinerilor că poate aduce normalitatea și că va face "o campanie simplă și sinceră".
Obiectivul principal al proiectului "Crin’s Team" îl reprezintă susținerea candidatului liberal la alegerile prezidențiale din toamnă. Astfel, așa cum a arătat și președintele TNL, Florin Alexandru Alexe, timp de două luni, la nivelul fiecărui județ, o echipă de tineri a avut de gestionat un număr de 50 de secții de votare, cu un număr mediu de 500 de familii pe secția de votare, reușind să vorbească deja cu aproximativ un milion de persoane.
Prezent ieri la Piatra Neamț, Crin Antonescu a declarat că va renunța la funcția de vicepreședinte al Senatului pe perioada campaniei electorale pentru că nu vrea "să folosească resursele logistice ale Senatului în campanie".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6802 secunde