Traian Băsescu: "Nu o voi numi niciodată pe Norica Nicolai ministrul Justiției"

319
1 min citire
"Analizând performanța profesională și incidentele profesionale, plus incidentele din Senat, am înțeles că, adesea, falsul este un mod de a lucra al doamnei Nicolai, atât profesional, cât și politic. Din acest motiv nu o voi numi niciodată ministru al Justiției. Primul ministru are și o altă variantă dacă dorește să o numească, anume trecerea prin Parlament a propunerii sale. În baza hotărârii Parlamentului, voi fi obligat să semnez decretul de numire. Atâta timp cât se folosește varianta remanierii prin legătura prim-ministru-președinte, nu voi semna niciodată decretul de numire în funcția de ministru al Justiției", a declarat președintele Traian Băsescu în cadrul unei conferințe de presă susținute aseară în legătură cu motivele pentru care refuză să semneze decretul de numire în funcție a Noricăi Nicolai.
"Politicienii încearcă un fel de spectacol încercând să beneficieze de incident. Vreau să știți că voi respinge miniștri atunci când știu că nu îndeplinesc condițiile pentru a fi numiți miniștri în Guvernul României. Mă voi supune ca și până acum deciziilor Parlamentului, așa cum am făcut și în cazul Cioroianu", a mai spus președintele.
"Aseară am încercat în mod repetat să iau legătura cu primul-ministru. Era încercarea mea de a analiza împreună mapa profesională a Noricăi Nicolai. Refuzul premierului de a nu răspunde la telefon este un lucru grav. Putea fi o chestiune de securitate națională", a mărturisit președintele Traian Băsescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0302 secunde