Traian Băsescu: "Paradoxal, sunt optimist legat de România anului 2012"

Domnule Băsescu, te-am privit și voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conține prostia unora, ticăloșia altora și indiferența celor mai mulți a făcut să devii președinte al țării mele. Nu m-am așteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poți deveni altceva decât ești, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranță. Ex nihilo nihil. Disprețul pe care ți-l port e lesne de argumentat: reprezinți suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însușirile admirabile ale acestui popor. Vreme de șase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când și când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta. Vreme de șase ani, mulți dintre noi am încetat să fim doar cetățeni ai acestei țări și am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloșiei tale, ale incompetenței tale. Nu știu dacă în istoria modernă există șef de stat care să fi insultat atât de mulți dintre propriii cetățeni, cu atâta nesimțită ușurință. Observi că nu folosesc pluralul politeții. Pentru că tu însuți, în dialogul cu ceilalți, ai răul obicei de a nu-l folosi. Și voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine. Vremea convențiilor și demonstrațiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în acești șase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetățeni de ai mei care au crezut că poate ți se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al țării. Se înșelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâțenia dinlăuntru-ți asupra noastră, a tuturor. Iar țara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulți sunt prinși ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnitățile publice ori resursele statului pentru a-ți căftăni apropiații, pe cei care ți se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnități ale statului să fie ocupate de incompetenți, imbecili și neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obediență față de tine, despotul. Și când țara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate și decădere a instituțiilor. Ți-ai făcut din minciună un crez politic. Și unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îți reverși ura și insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toți cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituțiilor publice ori ale unor dubioase instituții private) menită unui singur scop: împroșcatul cu mizerie. Au fost șase ani urâți. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a țării. Prea mult și prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi. Afirmi, domnule Băsescu, fără să roșești, cu o nesimțire prietenă cu iresponsabilitate, că țara mea e o țară de mâna a doua. Iar când îndrăznești să spui așa ceva vremea pamfletelor și a indignărilor din laringe a trecut. O țară care cere bani cu împrumut, o țară care nu poate plăti pensiile este o țară de mâna a doua - spui tu cu o nesimțire care sfidează orice stupoare. Nu țara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toți amnezici și încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deși nu puțini erau cei care strigau că e o cale greșită. Și i-ai potopit cu insulte. Așa cum știi să faci. Ai susținut acel credit nu pentru că țara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoința unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Și ai fost gata să plătești acea bunăvoință cu sărăcirea, umilirea și nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă țara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm și plătim biruri. Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja știute. Și nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcționezi, aceea care măsoară demnitatea, înălțimea ori măreția după grosimea pungii. Doar judecând cu mațul poți ajunge să spui despre țara mea că este o țară de mâna a doua. Iar dacă punga țării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu și cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu și cei din jurul tău sunteți prea hămesiți, prea nesimțiți și prea necinstiți pentru a ști să o chivernisiți. Dar țara asta încă are bani să își plătească președintele și imbecilii deveniți miniștri, are bani să își plătească nulitățile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaționale unde să ne umilești pe toți respirând disprețul cu care ești tratat de ceilalți, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrășa gușile lăudătorilor și numeroșilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care știu să își manifeste îneajuns de zgomotos și fără rușine obediența față de tine.Are bani să îmbogățească afaceriști suspecți, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierți, atunci, biata țara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti și pensiile acelea. În aceeași zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o țară de mâna a doua în UE. Nici că eu aș fi un cetățean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a șaișpea. Mai pe seară, președintele României spunea că țara mea este o țară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru așa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacției în gazete. Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice și nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra țării înseși, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îți e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îți îndemni cetățenii să își părăsească țara , tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul! Asta e tot ce am avut să îți spun, domnule Băsescu. Așa cum ți-am promis, îți sunt pe mai departe dator cu întreg disprețul. Și îți promit că mă voi achita de această obligație. Dar vreau că de acum să te disprețuiesc ca pe un ticălos oarecare și nu ca pe președintele țării mele. Du-te! Rândurile care urmează nu îți mai sunt adresate, deși te privesc. Vreau să sper că prieteni și neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Și așa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Și mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu și fără blog, vor prelua revolta mea și îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, inițierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de lașitatea cu care ne-au obișnuit, dincolo de indolența pe care le-am tolerat-o. Sau puteți cu toții tăcea, prudent, vascularizați de precauția pe care o putem numi și lașitate. Și atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Și am să admit că trăiesc într-o țară de mâna a doua. Nu vă sfiiți, trimiteți-l mai departe. Poate doar așa se trezesc cei mulți.