Traian Băsescu: PMP nu va fi de acord cu transformarea UE într-o uriașă moschee

3841
Traian B─âsescu, cel care deschide lista candida╚Ťilor PMP la europarlamentare, a fost prezent, s├ómb─ât─â, la Constan╚Ťa cu ocazia campaniei electorale derulate de partid la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai. 


├Äntrebat cum de s-a decis s─â candideze la europarlamentare, fostul pre╚Öedinte al Rom├óniei a r─âspuns: "M-au chemat ╚Öi mi-au spus c─â e nevoie de mine, v─â spun sincer". El a ad─âugat c─â decizia de a candida a fost luat─â ├«n cadrul unei ╚Öedin╚Ťe al─âturi de colegii din PMP, atunci c├ónd ace╚Ötia i-au solicitat sprijinul. C├ót despre vizita la Constan╚Ťa, fostul ╚Öef al statului a l─âsat s─â se ├«n╚Ťeleag─â c─â ├«nc─â este legat foarte mult suflete╚Öte. 


"Aceasta este prima conferin╚Ť─â de pres─â din campania electoral─â pentru alegerile europarlamentare. M─â bucur c─â se ├«nt├ómpl─â la Constan╚Ťa, p─âcat c─â partidul este prea mic pentru valoarea oamenilor pe care ├«i avem pe list─â. Sub pozi╚Ťia 1 sunt oameni cu cariere, nu avem niciun transfer din societatea civil─â sau veni╚Ťi de la alte partide. Ne-am ├«nv─â╚Ťat minte! Motivul? Ce s-a ├«nt├ómplat ├«n legislatura trecut─â. Siegfrid Mure╚Öan ╚Öi Cristian Preda sunt ale╚Öii no╚Ötri ╚Öi ce am f─âcut? Au plecat la alte partide. D-aia nu avem niciun europarlamentar acum ╚Öi din acest motiv nu vom avea nici oameni ├«n sec╚Ťiile de votare ceea ce ├«nseamn─â c─â suntem ├«n dezavantaj. Cred, totu╚Öi, ├«ntr-un rezultat pozitiv pentru PMP", a declarat Traian B─âsescu.
├Än cadrul ├«nt├ólnirii cu presa dar ╚Öi cu membri sau simpatizan╚Ťi ai PMP, el a vorbit despre proiectele partidului pe plan intern, dar a ╚Ťinut ╚Öi o adev─ârat─â lec╚Ťie de politic─â extern─â.  


Printre altele, fostul pre╚Öedinte Traian B─âsescu a precizat c─â, dac─â va ajunge europarlamentar, va propune elaborarea unui regulament privind statutul migran╚Ťilor, care s─â fie aprobat ├«n Parlamentul European, el afirm├ónd c─â PMP nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene ├«ntr-o uria╚Ö─â moschee.
"Uniunea European─â are probleme interne la care noi avem solu╚Ťii practice, ce sunt prezentate ├«n programul electoral. Spre exemplu, avem o popula╚Ťie european─â nemul╚Ťumit─â de situa╚Ťia cu migra╚Ťia, iar PMP nu va fi de acord cu transformarea UE ├«ntr-o uria╚Ö─â moschee. S─â vin─â s─â vad─â cum se tr─âie╚Öte la noi, ├«mpreun─â cu turci, cu t─âtari, cei care vin buluc ├«n Europa din ╚Ť─âri de cult islamic ╚Öi s─â accepte comportamentul civilizat. Propunerea noastr─â este s─â se elaboreze un regulament cu privire la statutul migran╚Ťilor, care s─â fie aprobat ├«n Parlamentul European, regulament care s─â oblige migran╚Ťii la integrare social─â prin g─âsirea unui loc de munc─â sau ca ace╚Ötia s─â se afle ├«ntr-o situa╚Ťie de studii pentru locuri de munc─â. S─â manifeste respect pentru tradi╚Ťiile ╚Öi cultura european─â ╚Öi integrare ├«n cultura european─â. Aceste preten╚Ťii le putem avea pentru c─â nu noi i-am adus cu for╚Ťa, ei au optat s─â vin─â ├«n Europa", a spus Traian B─âsescu.


├Än context, el a subliniat faptul c─â politica migra╚Ťionist─â poate fi gestionat─â dac─â politicienii se vor implica efectiv.
"Europa nu poate fi distrus─â de sloganul la╚Ö 'politically correct', sub care se ascund politicienii de la v├órf care spun c─â politic este corect s─â ├«i l─âs─âm s─â fac─â ce vrea. Politic este corect s─â nu ├«i blam─âm pentru viol, politic este corect s─â nu ├«i blam─âm c─â fur─â, ╚Öterpelesc ╚Öi a╚Öa mai departe? Ori lucrurile trebuie spuse cinstit pentru c─â au ajuns la un nivel la care nu mai este acceptabil s─â te ascunzi sub sloganul «politically correct». Noi critic─âm ├«n programul nostru aceast─â abordare, vorbim despre crearea acelui regulament care s─â observe integrarea ├«n c├ómpul muncii, integrarea ├«n societate, respect pentru valorile cre╚Ötine, respect pentru valorile europene. Reversul este expulzarea care trebuie f─âcut─â chiar ╚Öi ├«n mas─â. ├Än momentul de fa╚Ť─â, dintre cei care au intrat ca hoardele de nomazi ├«n 2015 ├«n Europa, ├«n Uniunea European─â, 65% nu au loc de munc─â, pentru c─â nu ├«i intereseaz─â. ╚śi asta, ├«ntr-o situa╚Ťie ├«n care este criz─â de for╚Ť─â de munc─â ├«n toat─â Europa. De ce? Nu au calificare. Pozi╚Ťia noastr─â este elaborarea acestui regulament care s─â permit─â expulzarea ├«n mas─â a celor care nu se ├«ncadreaz─â ├«n valorile europene. Sigur nu le interzice nimeni s─â ├«╚Öi p─âstreze limba, s─â ├«╚Öi p─âstreze cultura, dar respect─â ╚Öi valorile mele, c─â ai venit peste mine f─âr─â s─â te chem", a explicat fostul pre╚Öedinte Traian B─âsescu.


(Comandat de Partidul Mișcarea Populară, cod mandatar financiar 41190004)

Pagina a fost generata in 0.2324 secunde