Traian Băsescu spune că îl va aduce pe Boldea în țară

176
< 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri la prânz, la bilanțul SRI pe 2011, că Mihail Boldea se afla în Kenya, și că el se va implica categoric în readucerea acestuia în țară.
"Modul în care Parlamentul a reacționat la solicitarea Parchetului este o bilă albă în cazul Boldea. Nu suntem în Schengen, dar este clar că trebuie să ne adaptăm legislația cu privire la reținerea potențialilor infractori la această realitate. Am văzut aprecierile din presă cu privire la cazul Boldea. Imediat ce am aflat am vrut și eu să știu cum a fost posibil. Mă voi implica și în acest caz de readucere a lui înapoi. Știm unde este, facem toate eforturile politice. Acum e în Kenya, nu știm unde va fi diseară. Statul român a declanșat toate procedurile pentru ca Boldea să revină în țară. Îl vom găsi și în gaură de șarpe până la urmă, va trebui să vină", a spus Traian Băsescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0363 secunde