Zanfir Iorguș:

"Tusac forțează oprirea căldurii la Mangalia"

2922
3
Deputatul PDL Zanfir Iorguș sare la gâtul fostului primar Claudiu Tusac pentru modul în care a gestionat situația căldurii din municipiul Mangalia. În tot acest timp, membrii administrației locale sunt luați la puricat de către prefectul Claudiu Palaz, care trimite controale pentru a verifica cum anume se încheie actele la Mangalia.

Într-un comunicat emis către redacția Cuget Liber, parlamentarul democrat-liberal vorbește despre acțiunile lui Tusac, care, în opinia sa, "au blocat cu totul activitatea primăriei". Potrivit lui Iorguș, Claudiu Tusac și-a trimis "angajații fideli în concedii medicale, lăsând, de sărbători, orașul în beznă și fără nicio pregătire specifică Crăciunului, blocând acordarea pachetelor pentru luna decembrie, sistând lucrările de anvelopare a blocurilor, dar, în același timp, mutându-și utilajele firmei proprii la lucrări în Neptun".

Iorguș consideră că, din cauza faptului că a pierdut în repetate rânduri înfățișările în instanță pe care le-a avut cu prefectul Claudiu Palaz, Tusac și-a îndreptat răzbunarea către cetățenii Mangaliei, "cărora le-a întrerupt furnizarea agentului termic, deși se bătea cu pumnul în piept, la finele anului, că el a reușit să rezolve problema termoficării".

În plus, deputatul Zanfir Iorguș a ținut să precizeze: "Din păcate, prin presiunile pe care le face asupra angajaților pentru a bloca activi-tatea din primărie, pentru a arăta că, fără el nu se poate face nimic în oraș, Tusac nu face rău decât cetățenilor municipiului. M-am obișnuit ca, atunci când nu poate realiza ceva, prin minciuni și manipulare dă vina pe altcineva (prefectul Palaz, deputatul Iorguș, consilierii locali, viceprimarul etc), mai puțin pe el însuși. L-am atenționat pe tot parcursul anului să nu mai cheltuie banii pe tot felul de lucruri inutile, menite să-i susțină cultul personalității și să-i păstreze pentru căldură la iarnă. Acum, când a rămas fără bani, deși a declarat că a rezolvat problema combustibilului și, speriat de repetarea reacției violente a cetățenilor orașului rămași în frig, Tusac aruncă cu minciuni și dezinformări, în stilul lui bine cunoscut".

Aliații lui Tusac se dau de ceasul morții

De cealaltă parte a baricadei, viceprimarul Sorin Andrei a declarat în repetate rânduri că atât în cursul zilei de ieri, cât și în cursul celei precedente, reprezentanții administrației locale au purtat negocieri cu reprezentanții firmei de termoficare pentru a soluționa problema căldurii.

"Este o problemă care necesită o consultare și o analiză complexă. Am avut discuții ieri și vom continua discuțiile și astăzi", a declarat, ieri, vicele numit de către consilieri, Sorin Andrei.

Palaz trimite controale peste controale

Tot ieri, prefectul Claudiu Palaz a trimis o echipă la Mangalia pentru a verifica activitatea desfășurată în cadrul administrației locale din sudul litoralului. Potrivit unor surse, existau suspiciuni cum că ștampilele primăriei sunt ținute "la blat" de celebra secretară a lui Claudiu Tusac, Georgiana, mâna dreaptă a fostului edil. În plus, potrivit acelorași surse, multe documente întocmite la Mangalia în această perioadă poartă semnătura viceprimarului Sorin Andrei, fiind ulterior ștampilate de către fosta secretară a lui Tusac. De altfel, edilul eliberat din funcție al Mangaliei a fost văzut intrând destul de des în sediul primăriei, semn că cei rămași în mod mai mult sau mai puțin legal "la cârmă" nu acționează fără stricta îndrumare a "cetățeanului" Tusac.

Comentează știrea

M Furios
6 ianuarie 2012
Voi ce credeati???

Pai ce credeati, ca Tusac o sa renunte asa de usor. Se va tine cu dintii de ce mai poate fura. Rau este ca nu a inteles Sorin Andrei ce va urma. Tusac il va compromite in totalitate si ii va pune in circa toate belelele din ultimul timp. Iar d.nul Iorgus face joc de scena pe langa Tusac, ca nu are curaj sa incurce itele portocalii cu care acesta este legat de tanti Elena Udrea. Si nici nu-i vine sa intrebe de pretul G.Cal ca stie el de ce. Interesant baletul politicienilor locali, dar soarta Mangaliei si in special a localnicilor, VAI NOUA!

Mangalianul
6 ianuarie 2012
Iorgus isi da iarasi in petec

Sforarul IOrgus isi da iarasi in petec. Ca si cum usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase, vrea sa traga in continuare cu buretele peste trecutul sau mizerabil. A spoliat orasul, insusindu-si cea mai mare parte din imobilele acestuia. Afacerea cu pseudosocietatea de aprovizionare cu combustibil a centralelor din Mangalia tot el e initiat-o. Sa nu-l stuchesti in ochi? De unde atata inversunare pe fostul primar, care are si el pacatelel lui! Iar prefectul Palaz este un buldog asmutit de actualul deputat PDL, Iorgus Zanfir, pentru a-si crea o imagine favorabila, in preajma unor alegeri ce bat la poarta. Mangalienii trebuie sa-si uneasca eforturile impotriva fostilor "grei", cautand un candidat integru, necompromis, chiar daca va fi independent. Totul va tine de mediatizarea acestuia, intrucat, prin sforariile lui, versatul Iorgus isi are un electorat stabil, format din cei care s-au infruptat din zestrea Mangaliei. Ca atare, neparticiparea la vot nu va fi o solutie pentru indepartarea unor asemenea capuse.

george
7 ianuarie 2012
prostia omeneasca

dar????sa nu uitam ca iorgus a fost primul primar din romania care a facut ceva vizibil bulangiilor care tot criticati dar a bagat degetele si tot plateste ponoasele datorita otv=ului dar cioara asta ca a bagat toata mana daca nul desconspira nimenea este curat ca lacrima seo pe el Minca

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Ianuarie 2012
Stire din Cultură-Educație : Spectacole  de teatru  cu scop nobil
Pagina a fost generata in 0.5078 secunde