"Udrea, cum a fost, cu tocuri și rochii strâmte, și-a făcut treaba la MDRT"

513
1
1 min citire
Traian Băsescu a declarat că Elena Udrea "cu tocuri și rochii strâmte și-a făcut treaba" la MDRT, acesta fiind singurul minister care va avea zero dezangajare, celelalte riscând pierderi de circa un miliard de euro.
"De când au venit oamenii ăștia (cei din USL n.r.) de două luni mai erau de îndeplinit niște condiții ca să continue finanțările pe toate programele. Nu s-au ocupat de nimic. Anul acesta riscăm dezangajarea a circa un miliard de euro din cota care revenea României, adică pierderea ei ca fiind necheltuită", a spus Băsescu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Președintele suspendat a adăugat că singurul minister care va avea zero dezangajare este cel al Turismului deoarece Elena Udrea și-a făcut treaba când a fost ministru.
"O să vă spun pentru că mi se pare că așa este drept și corect. Singurul minister care va avea zero dezangajare este ministerul doamnei Udrea că avea în mai 19,4%. Cum a fost, cu tocuri, cu rochii strâmte, cu ce-o fi fost dar și-a făcut treaba. La celelalte ministere vom avea dezangajări de către 300 de milioane la fiecare și pe total circa un miliard", a susținut Băsescu.
"Sunt bani care ar fi trebuit să îi primim de la UE, sunt bani care trebuia să îi folosim până la sfârșitul anului și estimările sunt că este foarte greu să îi folosim. De aceea eu am solicitat la ultimul Consiliu solicitarea din partea României de a se prelungi termenul de utilizare a banilor până în 2016 ca să prevenim eventuale dezangajări în 2012. Din păcate guvernul acesta nu mai poate continua discuțiile, nici guvernul, nici președintele că nu se uită nimeni la ei. Asta este problema", a conchis Traian Băsescu.

Comentează știrea

Ana
25 iulie 2012
Nesimtire

DA, stim cu totii ca si-a facut treaba. Depinde insa la ce treaba va referiti... In ceea ce priveste spalarea de bani, furtul, capace de WC de 15 000 euro, da, si-a facut-o bine si a fost si o treaba mare!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0409 secunde