Unde pot vota alegătorii la referendum

417
Unde pot vota alegătorii la referendum - vot26146000-1343294715.jpg

Articole de la același autor

Alegătorii aflați în ziua referendumului în țară, în localitatea unde își au domiciliul, votează la secția unde au fost arondați, unde sunt înscriși în copiile de pe listele electorale permanente, iar cei care sunt în altă localitate își exercită dreptul constituțional la orice secție, fiind înscriși în listele electorale suplimentare. 


Potrivit Biroului Electoral Central, în străinătate, cetățenii cu drept de vot pot să-și exprime opțiunea la orice secție de votare, fiind înscriși pe listele electorale suplimentare.

BEC a stabilit că membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și persoanele însărcinate cu menținerea ordinii votează la secția unde își desfășoară activitatea, fiind înscriși în listele electorale suplimentare în cazul în care nu sunt înscriși în copiile de pe listele electorale permanente. 


Alegătorii omiși din copiile de pe liste, care fac dovada cu actul de identitate că domiciliază în raza teritorială a secției de votare respective, sunt înscriși în listele electorale suplimentare.

În țară, alegătorii votează numai în baza cărții de identitate, a cărții de identitate provizorii sau a buletinului de identitate. Cetățenii români cu domiciliul în România nu pot vota la una din secțiile din țară pe baza pașaportului, iar cei cu domiciliul în străinătate pot vota în țară și în baza pașaportului simplu cu mențiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate.

În străinătate, alegătorii votează în baza pașaportului simplu, a pașaportului de serviciu, a pașaportului diplomatic sau a cărții de identitate. Elevii din școlile militare votează în baza carnetului de serviciu militar. 


La referendumul național privind demiterea președintelui nu se va folosi cartea de alegător. Potrivit BEC, dreptul de vot la referendumul din 29 iulie nu se poate exercita pe baza certificatului de naștere și nici prin reprezentant.

De asemenea, legea nu prevede modul de exercitare a votului prin corespondență la scrutinul privind demiterea președintelui.

Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4281 secunde