Bilanț la un an de mandat al primarului Mariana Mircea

Urgențele orașului Cernavodă costă 100 de milioane de euro

1123
Urgențele orașului Cernavodă costă 100 de milioane de euro - f9e2270a84c5a14c77836f5ed85d24a8.jpg
Primarul orașului Cernavodă, Mariana Mircea, și-a prezentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul activității după primul an de mandat.
De la bun început, primarul a recunoscut care au fost "marile probleme" cu care s-a confruntat în primul an de mandat, mai precis cele de organizare. Acest lucru a fost determinat de noua viziune pe care ea a încercat să o pună în practică și care privește modalitățile în care ar trebui condusă atât localitatea, cât și instituția.

Preluarea mandatului
Primarul a arătat că majoritatea noilor edili a preluat conducerea localităților, la începutul lunii iulie, "cu anumite investiții în curs, dar și anumite datorii în curs". "Până la sfârșitul anului, am încercat să rezolvăm această parte de organizare, să ducem o parte din bani pe calea cea bună dacă ei se îndreptau spre o direcție greșită, să plătim datoriile și să aducem comunitatea împreună", a completat ea. Ea a precizat că administrația locală din Cernavodă mai are de plătit încă 2.000.000 lei numai "rate și dobânzi", ce reprezintă "moștenirea" lăsată de fostul primar Gheorghe Hânsă (PNL) acumulată în urma împrumuturilor pe care le-a făcut.

Dorințe de 100 de milioane de euro
Mariana Mircea a luat în calcul toate nevoile urgente și dorințele locuitorilor din Cernavodă privind dezvolta-rea orașului și a stabilit că ar avea nevoie de 100 de milioane de euro pentru a le satisface.
"Ne dorim faleză, ne dorim port turistic, drum de centură, termoficare, refacerea întregului sistem de canalizare, blocuri de locuințe. Noi ne dorim foarte multe. Am observat că, în România, toți ne plângem, dar nu ne concretizăm dorințele. Am pus pe hârtie necesitățile urgente ale orașului și dorințele tuturor și, evident, care trebuie îndeplinite și am ajuns la suma de 100 de milioane de euro. Urgențele duc la această sumă", a explicat primarul.
Ea a arătat că sunt slabe șanse ca acești bani să ajungă la Cernavodă prin fonduri euro-pene. În opinia sa, localitatea ar putea beneficia doar de 10% din suma calculată prin fondurile europene, iar bugetul local nu poate suporta investiții decât de maxim două milioane de euro.

Proiecte pentru iulie
Potrivit afirmațiilor primarului, în această perioadă, trebuie să se definitiveze proiectul tehnic și detaliile de execuție pentru refacerea canalizării pluviale și menajere din zona centrală, lucrările urmând să înceapă la sfârșitul lunii iulie. Termenul de realizare a acestui proiect este de un an și jumătate.
În privința extinderii rețelei de termoficare, Mariana Mircea a explicat că, per total, valoarea investiției ajunge la 2.500.000 lei și va fi suportată de la bugetul local, estimând că lucrările ar putea începe efectiv la mijlocul lunii iulie.
În plus, pe 15 iulie vor fi inaugurate cele trei piscine în aer liber în zona Trust, lângă sala de sport și lângă Gara fluvială.

Administrația încurajează construcția de locuințe
Până acum, primăria a demarat un proiect privind construcția de locuințe tip Campus, similare cu cele construite de SNN (Societatea Națională Nuclearelectrica SA) pentru specialiștii centralei nucleare. Acum, în curs de execuție este un bloc ANL cu 40 de apartamente, ce va fi finalizat la începutul anului viitor. Mircea a mai precizat că, acum, se află în curs de proiectare și elaborare a documentației tehnice pentru un bloc ANL asemănător celui amintit mai sus și se fac demersuri necesare pentru amenajarea unui bloc de locuințe sociale în Cartierul Columbia.

Referendumul, o campanie de intimidare
Vorbind despre referendumul organizat pentru suspendarea sa, Mariana Mircea a precizat că totul a fost, de fapt, "o campanie de denigrare". "S-a urmărit intimidarea mea pentru că am deranjat mai multe persoane", a argumentat ea. Citându-l pe prefectul Tit Liviu Brăiloiu, primarul a arătat că "motivele invocate nu sunt valabile". Mariana Mircea a reamintit faptul că, potrivit legii, referendumul se organizează atunci când primarul acționează împotriva intereselor comunității. "Eu am cerut încă de atunci: «dacă ați găsit astfel de motive le puteți face publice și vă las și în fața primăriei să strângeți semnături»", a încheiat ea.
În următaorea perioadă, Mariana Mircea vrea să solicite Prefecturii să continue ancheta în vederea clarificării modalității în care s-au strâns semnăturile și "intimidările la care s-a recurs".
O altă problemă cu care s-a confruntat primarul Mariana Mircea vizează blocarea taxei de poluare și de risc, inițiativă aprobată în unanimitate de către Consiliul Local în luna octombrie 2008. Pe lângă dosarul care se judecă acum la Tribunalul Constanța, după ce hotărârea Consiliului Local a fost atacată la instanța de contencios administrativ de către fostul prefect, Mariana Mircea s-a trezit cu un nou proces deschis de data aceasta la București de către reprezentanții SNN. Potrivit edilului, următorul termen de judecată în dosarul de la București a fost programat în luna septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.334 secunde