USR nu îl susține pe Nicușor Dan la prezidențiale: “Noi avem candidat”

778
1 min citire
USR nu îl susține pe Nicușor Dan la prezidențiale: “Noi avem candidat” - usr-nu-il-sustine-pe-nicusor-1734351720.jpg
USR nu renunţă la candidatura Elenei Lasconi pentru Cotroceni, candidat care s-a calificat în turul al doilea al prezidenţialelor, a declarat, luni, fostul ministru Cristian Ghinea.
Întrebat dacă USR îl susţine pe Nicuşor Dan pentru o eventuală candidatură independentă pentru Cotroceni, Ghinea a răspuns: „Am văzut că a apărut pe surse această chestiune. Din punctul de vedere al USR, avem candidat, avem 1,7 milioane de oameni care au votat-o pe Elena Lasconi. Nu văd de ce am schimba acest lucru".
El a adăugat că nu are informaţii despre o grupare din USR care l-ar susţine pe Nicuşor Dan.
Nu am aceste informaţii în legătură cu dezbaterile din USR. Este un partid democratic. În acest moment, avem un congres al USR care a luat decizia că Elena Lasconi este candidatul la Preşedinţie şi nu văd, eu, personal, de ce am schimbat acest lucru, dat fiind că a fost o candidatură de succes", a mai declarat Ghinea la Parlament.
Deputatul Claudiu Năsui a precizat că nu au existat discuţii despre candidatul la prezidenţiale.
Cea mai mare problemă a noastră este ce se va întâmpla anul viitor cu bugetul şi implicit cu taxele pe care românii vor trebui să le plătească, dacă vor creşte sau nu. Discuţia din coaliţie "nu s-a blocat pentru guvern, pentru funcţii, pentru ministere sau pentru cifre pe hârtie. S-au blocat pentru a vedea ce faci efectiv anul viitor. Or, ideea că vom face o construcţie care să facă mai mult rău României, cumva ca să o salveze de domnul Georgescu sau de mai ştiu eu cine, este falsă. Noi nu o să participăm la ceva care face rău României. Şi asta este toată miza", a explicat Năsui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0497 secunde