Prefecții, trași de urechi de premier

Concurs "Vă reamintesc faptul că Instituția Prefectului nu are vacanță"

1124
1

Articole de la același autor

Premierul a făcut aceste declarații în contextul unei videoconferințe ce s-a desfășurat, ieri, începând cu ora 14.00 și a avut ca scop prezentarea situației actuale a României în contextul crizei mondiale și a priorităților de pe agenda adminis-trativă a Guvernului. Afirmațiile premie-rului au survenit ca urmare a faptului că peste opt prefecți și câțiva subprefecți se aflau în această perioadă în concediu de odihnă. Dintre aceștia îi amintim pe prefecții județelor Brașov, Brăila, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Tulcea, Vaslui și București.
Boc i-a atenționat pe prefecți că, deși cifrele sunt bune în privința contractelor de muncă, trebuie "acțiunile de combatere a muncii la negru trebuie continuate, iar controalele împotriva evaziunii în acest domeniu trebuie intensificate".
"Trebuie să dați un semnal clar și fără echivoc că această acțiune este permanentă, nu este o acțiune de vară! Prefecții și șefii de inspecția muncii răspund de această obligație", a declarat Boc.
Premierul a prezentat prefecților o listă cu șapte priorități pe care le are Executivul în acest an: investițiile, implementarea fondurilor europene, combaterea evaziunii fiscale, descentralizarea, agricultura, contact center-ul pentru lucrătorii din Spania și cardul Kogălniceanu pentru firme. În ceea ce privește investițiile, premierul le-a cerut prefecților să se implice și să nu asiste ca "simplii spectatori", cu obligația de a raporta eventualele întârzieri în executarea investițiilor publice la nivel local. În privința descentralizării, primul ministru le-a dat termen prefecților zece zile pentru a-i trimite propuneri cu privire la atribuțiile și patrimoniul ce poate fi transferat către autoritățile locale.
Boc a specificat că, după 15 august, call-centerul de la Ministerul Muncii va fi funcțional, pentru ca românii din Spania și cei ce vor să meargă la muncă în această țară să poată afla cele mai noi informații privind modificările de pe piața muncii. Referitor la cardul Kogălniceanu, primul ministru a arătat că, din 15 august, va intra în vigoare un program prin care IMM-urile vor fi sprijinite pentru a accesa credite cu dobânzi subvenționate, pentru crearea de noi locuri de muncă. Guvernul a alocat în această direcție 24 de milioane de lei.
Pe întreg parcursul declarației sale, premierul Emil Boc a menționat că "România trebuie să fie precaută, deși se află pe creștere economică", că "nu ne putem întinde mai mult decât ne este plapuma" și "că trebuie evitate politicile populiste, care nu fac altceva decât să aducă găuri în bugetul național".

Comentează știrea

BoK de Rachitele
8 august 2011
Un ardelean ,vai de el

Hai sichitir,greseala a naturii(pe nume BoK cu motz)!!!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4705 secunde