Varujan Vosganian, pe lista miniștrilor remaniabili?

140
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ar putea fi remaniat din Guvernul Ponta după Congresul PNL. Vosganian și-a exprimat, la finalul ședinței conducerii PNL, nemulțumirile în legătură cu modul în care au fost împărțite atribuțiile în Guvernul Ponta. El a avut o discuție în cerc restrâns cu câțiva parlamentari liberali, în care și-a exprimat nemulțumirile și a spus, pe un ton aprins, că liberalii au avut de pierdut la împărțirea ministerelor. 


"Daniel Chițoiu este ministru peste un vraf de hârtii, Fenechiu doar peste Căile Ferate, Nicolăescu nu are banii de la Sănătate, iar eu când îmi exprim nemulțumirile, Ponta mă amenință că mă dă afară din Guvern", le-a spus Vosganian colegilor de partid, potrivit unor surse liberale.

În tabăra social-democraților, ultimele ieșiri publice ale ministrului Vosganian au generat iritare.

"Vosganian se află pe lista miniștrilor remaniabili", a declarat, pentru gândul.info, un lider PSD. Surse din PSD susțin că remanierea guvernamentală se va face după Congresul PNL, printre numele aflate pe listă aflându-se și Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2181 secunde