Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat că lucrările de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta „Valul Renovării”, au ajuns, până în acest moment, la un stadiu de execuție de 90 %. Valoarea totală a proiectului este de 23.573.464,44 lei, iar termenul de finalizare stabilit este 31 martie 2026.
În acest context, săptămâna trecută, primarul municipiului Constanța a participat la o ședință de lucru în cadrul proiectului, unde a discutat cu echipa de implementare și a stat de vorbă cu elevii și profesorii, beneficiarii direcți ai investiției.
În ceea ce privește lucrările la Corpurile B și C acestea sunt finalizate atât la exterior, cât și la interior.
La Corpul A – clădire monument istoric, fațada a fost finalizată, iar lucrările la interior sunt programate să continue în perioada următoare. Principalele lucrări constau în consolidări, izolări și intervenții pentru creșterea performanței energetice; montarea tâmplăriilor interioare și exterioare, inclusiv uși rezistente la foc și dispozitive de autoînchidere; lucrări de reabilitare a pereților și amenajări exterioare.
Totodată, se vor reface trotuarele și bordurile și se vor monta balustrade și o platformă verticală pentru persoanele cu dizabilități. În plus, proiectul prevede înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice dar și instalarea unui sistem modern de detectare, alarmare și stingere a incendiilor. Realizarea hidroizolațiilor la terase și atice, montarea sistemelor de preluare a apelor pluviale și a elementelor de protecție fac și ele parte din proiect.
Din discuții a reieșit că lucrările continuă în ritm susținut, conform graficului stabilit, astfel că, cel mai probabil, termenul de finalizare va fi respectat.
Printre altele, edilul Constanței a mai precizat că, în paralel cu intervențiile de reabilitare, se derulează procesul de dotare cu echipamente moderne, în funcție de stadiul fiecărui corp de clădire.
În consecință, sălile de clasă vor beneficia de table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one, sisteme de sunet și camere pentru videoconferințe, imprimante multifuncționale și scannere portabile.
Mai mult, elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” vor avea
laboratoare de Informatică și Științe și un cabinet școlar dotate la ultimele standarde.