Verzii din Parlament spun NU energiei nucleare

166

Articole de la același autor

Parlamentul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență pentru reglementarea unor măsuri asupra asigurarea cantităților de apă grea și de octoxid de uranium pentru unitățile 1-4 de la Cernavodă. Singurii deputați care s-au împotrivit prin vot acestei legi au fost reprezentanții Partidului Verde, Remus Cernea și Ovidiu Iane. Ei 

și-au exprimat astfel opoziția categorica în fața dezvoltării oricăror tehnologii conexe producției de energie nucleară.

Mai mult, documentul ce tocmai a fost votat favorabil de Camera Deputaților cuprinde și referințe precise la deschiderea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

În consecință, potrivit unui comunicat de presă, Partidul Verde se opune ferm deschiderii noilor reactoare de la Cernavodă și la fel ca partenerii lor din grupul paneuropean "European Greens" nu consideră că uraniul este soluția energetică a viitorului. Riscurile asociate cu această tehnologie sunt mult prea mari și nu putem pune în pericol viața cetățenilor pentru un beneficiu tehnologic imediat care nu ține cont de evoluțiile socio-economice si energetice pe termen lung.

Potrivit aceluiași document, singura soluție agreată de Partidul Verde, și implicit de reprezentanții săi din Parlament – Remus Cernea și Ovidiu Iane, este crearea de facilități și investirea de capital în energiile din surse regenerabile. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5165 secunde