Vicepremierul Kelemen Hunor pledează pentru o campanie pozitivă în privinţa vaccinării

197
Vicepremierul Kelemen Hunor pledează pentru o campanie pozitivă în privinţa vaccinării - kelemenhunor2-1610129052.jpg

Articole de la același autor

Guvernul va adopta, cel mai probabil săptămâna viitoare, o Ordonanţă de Urgenţă pentru intensificarea campaniei de comunicare pe tema vaccinului anti-COVID-19, a anunţat, vineri, vicepremierul Kelemen Hunor.

„Pe tema vaccinului, eu cred că suntem la început, am început bine. Mai e nevoie de o Ordonanţă de Urgenţă prin care putem intensifica această campanie. Probabil că săptămâna viitoare se va adopta. Era pe ordinea de zi, dar am amânat o săptămână. Se va intensifica (campania - n.r.) în mass-media şi în tot ce înseamnă căi de comunicare online, televiziuni, radiouri, printuri şi aşa mai departe. Pe de o parte, trebuie să existe un conţinut în această comunicare, un conţinut foarte-foarte bine pus la punct din punct de vedere ştiinţific. După aceea, sigur, trebuie găsite acele forme, modalităţi, prin care oamenii pot fi convinşi. Se va intensifica această campanie, atât pot să vă spun, şi sunt convins că va fi o campanie profesionistă”, a declarat vicepremierul la RFI.

Potrivit acestuia, trebuie găsite acele modalităţi prin care poţi să-i convingi pe cei care sunt sceptici.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.0142 secunde