Viceprimarul Adriana Arghirescu: Constanța are un rol strategic în cooperarea regională și comerțul internațional

101
1 min citire
Viceprimarul municipiului Constanța, Adriana Arghirescu, a primit astăzi vizita unui grup internațional format din 40 de studenți și cadre didactice din mai multe țări europene, participanți la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Navigating Geopolitical Turbulence: Resilient Strategies for International Trade and Business – Insights from Eastern Europe" (RESILEAST), coordonat de Academia de Studii Economice din București.
În acest context, viceprimarul a subliniat importanța dialogului dintre mediul academic, tineri și autoritățile publice locale în identificarea unor soluții sustenabile și reziliente pentru provocările economice și geopolitice actuale. În mesajul adresat participanților, Adriana Arghirescu a evidențiat rolul strategic al municipiului Constanța la Marea Neagră și tradiția orașului ca spațiu al schimburilor comerciale, al diversității culturale și al cooperării internaționale.
Oaspeții au beneficiat și de o prezentare dedicată dezvoltării economice și strategice a orașului, cu accent pe contribuția administrației locale la consolidarea rezilienței economice și a securității economice regionale. Astfel, tinerii au aflat informații despre poziționarea strategică a municipiului Constanța în contextul noilor realități geopolitice și comerciale, despre investițiile în infrastructura urbană și energetică, precum și despre inițiativele administrației locale de susținere a unui mediu economic competitiv și sustenabil.
În cadrul întâlnirii au fost evidențiate și oportunitățile generate de dezvoltarea Coridorului Mijlociu, care conectează Asia Centrală și regiunea Caucazului cu Europa prin Marea Neagră și Portul Constanța, consolidând astfel rolul orașului ca poartă strategică de intrare a bunurilor în Uniunea Europeană.
Vizita s-a desfășurat într-un cadru deschis și interactiv, oferind participanților oportunitatea de a înțelege mai bine provocările și oportunitățile unui important oraș-port european aflat la intersecția dintre rute comerciale, geopolitică și dezvoltare regională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1202 secunde