Victor Ponta: Cazul Roșca Stănescu, cea mai mare criză a USL

68
Victor Ponta: Cazul Roșca Stănescu, cea mai mare criză a USL - ponta-1368720068.jpg
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat astăzi că nu este mulțumit de soluția colegilor liberali în cazul senatorului Sorin Roșca Stănescu, adăugând că, în opinia sa, Uniunea Social Liberală traversează cea mai mare criză de la formare, informează Agerpres.ro.

"Cred că este cea mai mare criză pe care o are USL de la formare. De altfel, dl Roșca Stănescu, după această ședință, a continuat. Dacă nu se face nimic, este o invitație pentru alți membri PNL să continue atacul împotriva PSD și atunci nu putem merge mai departe împreună", a spus Victor Ponta, la sediul BNR unde a participat la o conferință.

Liderul social-democraților a spus că așteaptă în continuare, până luni, când va fi ședința USL, să existe o delimitare clară.

"Eu aștept în continuare până luni, când avem USL, să existe o delimitare clară nu așa 'să nu mai faci', păi nu i-am mai spus o dată dlui Roșca Stănescu să nu mai facă, ce suntem la școală? Altfel, îmi pare rău, dar nu cred că putem să găsim o soluție pozitivă", a precizat Ponta.

Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a declarat joi că liberalii dezavuează unele aprecieri făcute de senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu la adresa PSD, arătând că cei care vor mai încălca protocolul USL vor trebui să se despartă de partidul din care fac parte.

"În chip categoric, noi considerăm că oricine mai încalcă într-un chip atât de clar articolul respectiv (n.r. - din protocolul USL) va trebui să se despartă de partidul din care face parte sau din USL", a afirmat Antonescu, la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL.

El a subliniat că parlamentarii pot exprima opinii, dar nu trebuie să recurgă la atacuri și trebuie să existe o agendă comună, un set de reguli.

Antonescu a indicat faptul că liberalii vor fi foarte atenți la respectarea prevederilor din protocolul USL privind interzicerea atacurilor între colegi de coaliție.

Liderul PNL a arătat că, în cazul în care nu exista "povestea parlamentară", s-ar fi pus problema excluderii din partid a lui Sorin Roșca Stănescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1987 secunde