Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a transmis un mesaj video, la final de mandat. Acesta vorbeşte despre proiectele ce rămân la primărie, dar şi despre echipa pe care o lasă să continue treaba.
„Dragi constănţeni, la final de mandat vin în faţa dumneavoastră cu un mesaj pe care îl încep spunându-vă că sunt mândru de dumneavoastră şi că sunt mândru de oraşul nostru. Poate vremurile, poate timpul nu au fost cele mai blânde cu mine şi cu echipa mea. Poate aşteptările dumneavoastră, la fel ca şi ale mele erau mai mari de la aceşti patru ani, pe care i-am încheiat. Dar vă rog să mă credeţi, vă spun cu mâna pe inimă, că am lucrat zi de zi, cu pasiune, alături de echipa mea, pentru ca oraşul nostru să fie din ce în ce mai sănătos, din ce în ce mai puternic.
Rămân peste 50 de proiecte în implementare, în diferite etape, proiecte cu fonduri europene, cu fonduri locale, cu fonduri guvernamentale, proiecte ce depăşesc 900 de milioane de lei, ca valoare totală. Oraşul este fără datorii. 2% este unul din gradele de îndatorare cele mai scăzute din România. Practic, Constanţa nu are datorii.
Rămâne o echipă, aici, la Primărie, ce are criterii de integritate, standarde şi proceduri şi care sper să lucreze din ce în ce mut mai bine, din ce în ce mai mult, în slujba dumneavoastră.
Pentru mine a fost onoarea vieţii mele să fiu primarul dvs. timp de patru ani. Mă rog la bunul Dumnezeu să rămâneţi sănătoşi, puternici şi uniţi. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!”, a transmis Decebal Făgădău.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.