„Viitorul Europei”, dezbătut de Grupul Socialiștilor Europeni (PES), în Dobrogea

366
În perioada 18-19 iulie Constanța a găzduit Reuniunea externă a membrilor Grupului Socialiștilor Europeni (PES) din cadrul Comitetului European al Regiunilor, ce a avut ca temă “Viitorul Europei”. Mariana Gâju, primar al comunei Cumpăna, prim-vicepreședinte ACoR și membru în Comitetul European al Regiunilor a organizat și coordonat aceste evenimente împreună cu Asociația Comunelor din România.

În prima zi, în cadrul Hotelului Continental Forum Constanța a avut loc o dezbatere cu cetățenii pe tema “Viitorul Europei: Diversitate și consens”, la care au participat aproximativ 150 de persoane din întreg județul. În fața acestora s-au aflat Christophe Rouillon - președinte al Grupului PES-CoR, Victor Negrescu - europarlamentar, Simona Bucura-Oprescu - președinte comisia de Administrație Locală - Camera Deputaților, Janina Sitaru - secretar de stat Relatii Interinstituționale - Ministerul Afacerilor Externe și, desigur, Mariana Gâju, care au susținut discursuri și au răspuns întrebărilor publicului. De asemenea, la eveniment au luat parte și Emil Drăghici - președinte ACoR, Maria Galiț - vicepreședinte CALM și membrii ai Comitetului European al Regiunilor din peste 20 de țări europene.

În rezoluția sa din 27 aprilie 2022, Comitetul European al Regiunilor a condamnat în mod solemn invazia neprovocată și nejustificată a Ucrainei din 24 februarie 2022 de către Federația Rusă, sprijinită de Belarus deoarece după câteva luni de război pe teritoriul european, situația nu se îmbunătățește.

„În calitate de Grup PSE al Comitetului European al Regiunilor, dorim să facem mai mult pentru Ucraina”, au spus participanţii de la Reuniunea externă a membrilor Grupului Socialiștilor Europeni (PES) din cadrul Comitetului European al Regiunilor.

În acest sens, în a doua zi, o delegație s-a deplasat la Tulcea, la granița cu Ucraina, pentru a evalua modul în care UE primește și gestionează fluxul de refugiați din Ucraina și pentru a identifica ce ar putea face UE mai mult și mai bine pentru a ajuta populația ucraineană și Ucraina să se refacă după război. În prima parte a zilei aceștia au ajuns la Consiliul Județean Tulcea unde au purtat discuții cu Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea și primari ai comunelor tulcene. S-a discutat despre ajutorarea refugiaților ucraineni, despre modul în care județul Tulcea a reușit să gestioneze situația celor care au fugit din calea războiului, despre implicarea autorităților și a societății civile în această criză majoră.

Mai apoi, delegația Comitetului European al Regiunilor a pornit spre vama Isaccea unde au adus ajutoare pe care le-au oferit copiilor ucraineni sau le-au lăsat în corturile special amenajate pentru a fi de folos viitorilor refugiați, purtând de asemenea discuții cu refugiații ucraineni și cu reprezentanți ai ONG-urilor, voluntari din mai multe țări, inclusiv din Ucraina.

Delegația a asistat la sosirea unui bac cu refugiați ucraineni care au trecut pe jos, în autobuze sau autoturisme. Un alt bac plin cu camioane și alte autovehicule încărcate cu ajutoare a trecut în sens invers spre Ucraina.

„Constanța și Tulcea nu sunt doar niște orașe la granița româno-ucraineană, ci și un loc în care se întruchipează solidaritatea europeană. Acolo sunt staționate contingente militare pentru diferite state membre ale UE pentru a ne proteja continentul de agresiunea rusă. Acolo se află un port care ar putea ajuta Ucraina să-și exporte grâul și alte produse agricole pentru a finanța efortul de război. Există, de asemenea, o populație care primește și are grijă de ucrainenii care sosesc masiv pentru a fugi de oroarea războiului”, a spus Mariana Gâju. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4578 secunde