Mariana Gâju:

"Vom apăra interesele agricultorilor la guvern și la MDRT"

404
3 min citire
Asociația comunelor din România s-a întâlnit în sesiune extraordinară în perioada 30 iulie-5 august, la Neptun, pentru a discuta probleme de importanță ale comunităților vizate și pentru a face o serie de modificări în structura organizatorică a Consiliului Director ca urmare a rezultatelor ale-gerilor din 10 iunie. Astfel, pe ordinea de zi a întrevederii de ieri au existat mai multe puncte importante, printre care discutarea calendarului alegerilor organelor de conducere ale filialelor județene, acolo unde au existat modificări după data de 10 iunie. Perioada stabilită pentru desfășurarea acestor acțiuni este septembrie-decembrie 2012, însă, ieri, au fost puse la punct ultimele detalii printr-o prezentare realizată de vicele ACoR, Mariana Gâju. Aceasta a analizat rezultatele scrutinului de luna trecută și a prezentat impactul lor asupra structurii organizatorice a ACoR. De asemenea, în deschiderea evenimentului, președintele ACoR, Emil Drăghici, a prezentat un raport privind activitatea Asociației în mandatul 2008-2012. În plus, au fost alese, prin vot, organele de conducere și de control pentru mandatul 2012-2016, iar consilierul pentru afaceri europene și relații internaționale pe lângă secretarul de general al Ministrului de Interne de la Paris, Bertrand Cadiot, a vorbit despre importanța comunelor în Franța.
Protest la guvern și MDRT împotriva Legii 283/2010
Unul dintre cele mai importante puncte a reprezentat decizia ACoR de a protesta împotriva prevederilor Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimen-tară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală, cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la ceea ce îi deranjează pe membrii Asociației referitor la această lege, Gâju a ținut să precizeze: "Important pentru noi a fost să discutăm despre strategia de dezvoltare a comunelor din România, a problemelor cu care se confruntă comunele din întreaga țară. Când spun probleme nu mă refer doar la cele financiare, ci mai ales de natură legislativă, de comunicarea dintre autoritatea centrală și primării. Se constată că, de fapt, nu este descentralizare. Protestul pe care l-am făcut public astăzi a pornit de la această centralizare de la nivelul comunelor. Cetățenii, în loc să meargă la nivelul comunei pentru a lua un certificat de producător agricol sunt trimiși la Camere Agricole de la nivel de județ, ceea ce este o încălcare a autonomiei locale; nicio instituție nu cunoaște mai bine problemele decât instituțiile din teren, adică autoritățile locale".
Potrivit primarului localității Cumpăna, soluția pentru ca producătorii să obțină certificatele de care au nevoie este ca aceste atribuții să revină autorităților publice locale. Potrivit Marianei Gâju, protestul va fi depus la Guvern, precum și la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. O altă problemă discutată în cadrul întrevederilor ACoR a vizat blocajul financiar survenit ca urmarea reorganizării organigramelor prin Ordonanța 63/2010.
"O altă problemă majoră pe care au ridicat-o colegii de la nivelul țării privește blocajul financiar prin reorganizarea organigramelor prin OUG 63/2010. S-a produs o lipsă a personalului de specialitate din aparatul primarului și o lipsă a posibilității de angajare. Se impune deblocarea acestor posturi pentru ca primăriile să poată aduce servicii de calitate în fața cetățeanului. Totodată, să se revină la eliminarea clasificării între municipii, orașe, comune și aceasta să fie în funcție de numărul de locuitori; și o comună care are 10.000 de locuitori are nevoie de servicii publice de calitate conforme cu numărul locuitorilor. Revenind la proble-mele majore, am discutat despre realocarea fondurilor pentru proiectele noastre. Vorbim aici de proiecte de infrastructură în mediul rural - canalizare, drumuri, apă, proiecte foarte importante", a declarat Gâju.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0391 secunde