40 de furnizori de servicii medicale, în discuții cu CJAS

286
40 de furnizori de servicii medicale, în discuții cu CJAS - discutiifurnizori-1362062995.jpg
Reprezentanții celor 40 de furnizori constănțeni au avut o întâlnire cu directorul CJAS Constanța, pentru a discuta necesitatea reactualizării documentelor și contractelor prin care au fost încheiate contractele de sănătate. Reprezentanții legali ai laboratoarelor au adus în prim plan situația completării deficitare a biletelor de trimitere prescrise asiguraților de către medicii de familie sau medicii specialiștii. 


Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate a discutat cu repre-zentanții laboratoarelor despre necesitatea actualizării documentelor care au stat la baza încheierii contractelor, de a reînnoi pe toată perioada de derulare a contractului dovada de evaluare a furnizorului, dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru furnizori și personalul care își desfășoară activitatea la furnizor.

Conducerea Casei a reamintit și obligația completării pe verso a biletului de trimitere, de către pacient, că nu este internat în perioada efectuării investigațiilor, dar și de a respecta intervalul de 10 zile în care pacientul ar trebui să fie planificat pentru efectuarea investigațiilor.

Furnizorii au fost atenționați ca recoltarea să se efectueze numai în punctele de recoltare, puncte de lucru proprii, autorizate și avizate.

Totodată, s-a precizat că decontarea serviciilor medicale paraclinice se efectuează pentru toți asigurații, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență, cu condiția ca medicul care a eliberat biletul de trimitere să se afle în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanța.

Astfel de întâlniri de lucru vor avea loc trimestrial, pentru a se evalua modul în care furnizorii de servicii medicale au respectat criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9989 secunde