6 oameni au murit din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

210
6 oameni au murit din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână - westnile-1538659853.jpg

Articole recomandate

Nouăsprezece noi cazuri de meningită și meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înțepătura de țânțar, au fost confirmate în ultima săptămână, cele mai multe fiind înregistrate în Capitală. De asemenea, din cauza infecției cu virusul West Nile șase oameni au murit în ultima săptămână, numărul deceselor ajungând la 36, de la începutul lunii mai și până acum, scrie Digi24.ro.


Conform datelor furnizate Ministerului Sănătății de către Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, de la începutul lunii mai și până în prezent au fost înregistrate 256 de cazuri de meningite și meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile. 


În ultima săptămână au fost confirmate 19 cazuri noi de meningită sau meningo-encefalită cu virus West Nile, precum și șase decese.


Numărul deceselor înregistrate de la începutul lunii mai și până acum din cauza virusului West Nile a ajuns la 36, fiind vorba despre pacienți cu co-morbidități, precizeză Ministerul Sănătății.


În București s-au înregistrat zece decese, iar câte patru decese au fost în județele Iași, Olt și Bihor. Câte două decese au fost consemnate în județele Constanța,  Dolj și Suceava și câte un deces în judetele Alba, Brăila, Covasna, Călărași, Dâmbovița, Galați, Prahova și Teleorman.


Având în vedere că virusul West Nile se transmite prin mai multe specii de țânțari atât în mediul urban, cât și în cel rural, pentru perioada următoare, odată cu răcirea vremii, se așteaptă o scădere a cazurilor de îmbolnăvire.


Cu toate acestea, specialiștii în sănătate publică din Ministerul Sănătății recomandă populației să ia în contiunare măsurile necesare pentru evitarea infectării cu virusul West Nile.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9706 secunde