Ai donat sânge? Primești tichete de masă!

154
Ai donat sânge? Primești tichete de masă! - donaredesange-1441726677.jpg

Articole de la același autor

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Comana organizează, duminică, 13 septembrie, între orele 8.30-12.30, o acțiune de donare de sânge. Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Comana și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă.

Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă sau neurologice.

Cu două zile înainte de donare, este interzis consumul de băuturi alcoolice!

"Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază, la cerere, de 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, o zi scutire de la frecvență, în ziua donării, în cazul elevilor, studenților și militarilor, dar și decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu și localitatea unde se efectuează donarea de sânge", a precizat dr. Alina Mirella Dobrotă, directorul unității sanitare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0234 secunde