Ai mătreață? Vezi de ce boală ai putea suferi

1559
Ai mătreață? Vezi de ce boală ai putea suferi - matreata-1322755073.jpg
Pentru multe femei, dar și pentru bărbați deopotrivă, mătreața reprezintă o adevărată problemă, în primul rând de ordin estetic. Motivele pentru care apare mătreața sunt multiple, de la schimbări hormonale, stres sau o alimentație neadecvată, până la vremea rece de afară sau poluarea.

Termenul de "mătreață" este folosit pentru a descrie cojile albe și uscate care se desprind, ocazional, de pielea capului, sub forma unor fulgi albi, care pot fi observați printre firele de păr și pe haine, în special în zona umerilor. Aceste aspecte duc la o stare de disconfort și chiar de depresie.

Este mătreața o problemă pentru sănătate?

În majoritatea cazurilor, mătreața nu este o afecțiune gravă și nu determină căderea părului, dar există situații mai rare în care mătreața severă poate fi un semn de dermatită seboreică, o boală de piele. În momentul în care apare senzația de mâncărime persistentă, iritația la nivelul scalpului sau dacă se observă pete roșii de-a lungul cefei, doctorii recomandă consultul medical de specialitate.

Simptomele obișnuite constau în cojile albe, uleioase sau uscate, ce pot fi observate în păr, pe umeri și la nivelul scalpului, care poate fi ori excesiv de uscat, ori excesiv de uleios.

Mătreața apare mai des iarna

Pielea uscată este cea mai frecventă cauză a mătreței și este cel mai des întâlnită iarna, când aerul este rece și uscat, iar camerele sunt supra-încălzite. Alți factori care cau-zează mătreața sunt antecedentele familiale, alergiile alimentare, transpi-rația excesivă sau chiar stresul.

Când cojile desprinse de piele sunt galbene și pline de grăsime, cauza probabilă este dermatita seboreică. Totodată, leziunile uscate, groase, reprezentate de scuame mari și argintii apar din cauza psoriazisului pielii capului, o formă mai rară a bolii.

Remedii la domiciliu

și tratamente naturale

Masajul scalpului cu ulei de măsline este un produs excelent pentru a trata scalpul uscat și pentru a reduce cantitatea cojilor de piele. Se încălzește un sfert de ceașcă cu ulei de măsline, care se folosește pentru masaj. Uleiul este lăsat 20 de minute să acționeze, după care se periază podoaba capilară cu o perie din păr natural înainte de spălarea cu șampon. Este indicat să repetați procedura de două ori pe săptămână.

De asemenea, uleiul de cocos a fost folosit mult timp ca balsam natural pentru a preveni mătreața. Tot ce trebuie să faceți este să masați scalpul cu ulei și să îl lăsați 30 de minute înainte de a-l clăti.

Un alt remediu natural este cimbrul. Patru linguri de cimbru uscat se fierb zece minute în două căni de apă caldă, apoi amestecul se strecoară. Lichidul rezultat este lăsat să se răcească, se aplică pe părul umed și se masează scalpul apoi se clătește.

Totodată, se recomandă alternarea șampoanelor anti-mătreață cu cele normale, dar și spălarea zilnică pe cap pentru a preveni acumularea de celule moarte pe scalp.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9378 secunde