X

ALARMANT! Care va fi SOARTA POLICLINICII CU PLATĂ Constanța

5830
12

Articole de la același autor

Vestea că Policlinica cu plată urmează să fie închisă a pus pe jar personalul din instituție. Medicii și asistentele susțin că decizia este absurdă, în condițiile în care policlinica nu primește niciun ajutor de la Ministerul Sănătății și totuși a rezistat atâția ani cu auto-finanțare. De aproape o lună, de când au primit vestea că riscă să își piardă locurile de muncă, cei 160 de medici și cele 60 de asistente de la Policlinica cu plată din Constanța fierb de supărare. Ei spun că acesta ar fi fost ultimul lucru la care s-ar fi putut gândi vreodată, după zeci de ani de muncă. 


"Nu am gândit vreodată că nu ies la pensie de aici! Am lucrat alături de colegele mele, de medici și pot să vă spun că este inadmisibil să ne întrebăm acum, la bătrânețe, când ne apropiem de pensie, încotro o luăm. De zile bune primim sute de telefoane și ne întreabă lumea dacă mai funcționăm. Ne întreabă: «Noi ce facem, unde ne mai ducem, cine ne mai tratează, că la banii care sunt în ziua de azi, stai acasă și mori că nu ai bani să te tratezi». Ca să nu mai vorbim că la noi vin și nu le trebuie nici recomandare, nici trimitere, ni-mic. Vin și primesc bon și intră să își rezolve toate problemele", a declarat, pentru "Cuget Liber", Valentina Turcu, funcționar la fișierul Policlinicii cu plată. 


"Pe cine deranjăm noi și care este scopul desființării?


Și medicii sunt la fel de îngrijorați de soarta instituției și susțin că măsura nu este una justificată, decât dacă în spatele acestei desființări nu există alt scop. "De ce să desființezi ceva care merge bine? De ce să lași pe drumuri niște oameni care de 15-20 de ani se gospodăresc bine și au pacienți cu miile? Eu lucrez câte trei ore pe zi, de două ori pe săptămână, pentru că sunt la pensie, însă am câte 300-400 de pacienți lunar. Și mai sunt pe lângă mine alți trei medici la radiologie.


Deci, vine omul cu o fractură, sau că s-a lovit pe stradă și noi îi facem radiografie și îi punem și ghips într-un timp foarte scurt. Și nu este singurul lucru pe care îl facem. Întotdeauna stăm de vorbă cu omul și să știți că de multe ori el are și alte probleme. Și noi nu îi spunem «Du-te nene pe nu știu care stradă, că îți pune acolo osul la loc». Nu, noi ne asumăm o responsabilitate aici și înțelegem că oamenii asta așteaptă de la noi. Se vorbea cu ani în urmă că aceasta este policlinica săracilor și așa este. Prețurile sunt mult mai mici, iar oamenii deja ne cunosc și vin mereu. Acoperim programul pentru întreaga zi, inclusiv sâmbăta, avem toată aparatura care ne trebuie. Adică nu deranjăm pe nimeni și totuși deranjăm pe cineva, cam așa stă treaba", ne-a declarat dr. Ana Popa, medic primar radiolog. 


"Ne pierdem pâinea, nu ne mai ajutăm copiii!" 


Mergem cu un etaj mai sus, la laboratorul de explorări funcționale, unde găsim o echipă de cinci specialiști care sunt indignați de veste și care susțin că sunt disperați. "Ne pierdem pâinea, nu ne mai ajutăm copiii. Asta ni se întâmplă după 15 ani de muncă. Nu este corect, nu se justifică o așa decizie în niciun fel. Păi, este normal după ce am făcut și atâtea investiții ca să avem condiții și să primim atâția pacienți care ne calcă cabinetele în fiecare zi? Nu putem să ne gândim că, deși avem experiență, ne putem duce în altă parte, pentru că nu sunt toate ușile deschise așa, ca să ne primească pe noi. Plus că ne-am format ca o echipă, ne știm, facem totul așa cum trebuie fără să bâjbâim", susține Ancuța Mitoc, specialist în ecografie. 


Prețurile cele mai mici din Constanța 


Asistenta șefă a policlinicii susține că prețurile pentru investigațiile efectuate în instituție sunt cele mai mici din oraș și că mulți dintre pacienți vin de la spital pentru a reduce timpul de așteptare. "Dacă vorbim de prețurile pentru investigațiile care se fac în policlinică, pot spune că ele sunt cele mai mici din oraș. Oamenii vin aici tocmai pentru asta și pentru că sunt medici buni, medici specialiști care profesează de ani de zile în sistemul sanitar. De exemplu, pentru o ecografie totală, prețul este de 70 de lei, iar aparatul pe care îl utilizăm este extrem de performant. O spălătură auriculară este doar 6 lei, față de 10-20 de lei în alte părți. O consultație la medicul specialist este între 23 și 35 de lei, analizele sunt între 11 și 30 de lei, iar o ședință de fizioterapie este între 6 și 10 lei. Am pus anul trecut un sistem de aer condiționat care acoperă toate cabinetele și toate holurile, pentru ca pacienții să stea în condiții. Urma ca la vară să reparăm acoperișul tot din banii proprii. Nu mă pot gândi la ce se va întâmpla cu noi, însă perspectivele nu arată deloc bine", ne-a spus asistenta șefă, Liliana Ohanesian. 


Pacienții sunt consternați 


Pacienții umblă pe holurile policlinicii total nedumeriți, întrebând în stânga și în dreapta dacă vestea este adevărată. "Cum să se desființeze? Păi, noi acum venim de la o clinică din asta unde aveau niște prețuri de nu se putea. Și eu, și soția suntem în vârstă și avem nevoie și la ORL și la interne, la ecografie. Ne-am uitat că aici este 35 de lei și de unde venim era 100 de lei. Ne-au disperat cu atâtea nebunii din astea. Nu mai știe omul unde să se ducă!", ne-a spus Nicolae Voicu, un pacient.


Conform deciziei Ministerului Sănătății de a desființa toate policlinicile cu plată din țară pe motiv că "nu merg bine", și policlinica din Constanța a intrat pe lista instituțiilor medicale în care personalul așteaptă disperat ca ușile locului în care au muncit o viață întreagă să fie zăvorâte. Dacă se aplică legea, din 15 aprilie acest lucru va deveni o certitudine.


Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
tatal nostru
12 aprilie 2013
e suparat MAZARE !!

Va spun eu domnilor doctori ....imi pare rau sa aud asta dar atata timp cat o sa fie nenorocitu de MAZARE la primarie or sa se mai inchida si altele ....si stiti de ce ? Pentru ca probabil ati inregistrat profit prea mare si lati pus pe ganduri pe domnu PASTAIE ...probabil sa gandit ca trebuie sa faca o policlinica particulara cu vreun baiat deal LUI la conducere ....PACAT CA PENTRU PROSTIA UNORA TREBUIE SA PLATIM TOTI ...

nicolae t.
12 aprilie 2013
Vina e la noi

Spun asta pentru ca in secunda doi trebuia sa fim la Primarie.Mazare a luat-o razna.Itelegeti fratilor ca astuia nu-i pasa de nimic.Suntem doar populatie pentru el.Si nimeni nu-i spune nimic.E bolnav si invidios,pe semenii lui.Trebuie sa terminam noi mai repede mandatul,altfel ajungem ca in Coreea de Nord.Simpatizez PSD,insa psihopatul asta nu are nimic in comun cu socialismul.Va rog domnule Ponta scapati-ne de Mazare!Pana nu sodomizeaza Constanta.Haide-ti la Primarie,nu va fie frica.Daca ne ia Policlinica cu Plata suntem la mana doctorilor ce ne jecmanesc in cabinetele particulare!

Cristescu Ilie
12 aprilie 2013
Merita din plin

Foarte bine ca se inchide aceasta policlinica, si am motive serioase de bucurie. De multe ori am preferat sa merg la ei sa platesc,crezand ca fac treaba buna. Dar de fiecare data acesti doctori s-au ce- o fi ei,imi puneau diagnostice false.Am vazut cum tratau pacientii cu dispret,nu se implicau cum trebuia. Iti recomandau tot felul de cabinete particulare pt control desi ai platit sa fii controlat acolo.Cine a decis inchiderea policlinicii stia prea bine ca acolo era o vaca de muls si ca doctorii nu isi faceau treaba cu brio.

Pisica Iulica
12 aprilie 2013
Policlinica cu plata

Nu pot sa cred ce le mai da astora prin cap! In loc sa o modernizeze si sa o considere o policlinica pilot, ei vor s-o inchida...Sper ca locuitorii orasului sa iasa in strada si sa apere aceasta policlinica si personalul medical de acolo care merita tot respectul nostru.

Un scarbit de guverne
12 aprilie 2013
De-am p....lilea

Daca ar exista un sistem de colectare a gandurilor ,ideilor,nazuintelor mai marilor tarii de dupa moartea lui Ceausescu,pana in prezent,am obtine apoi un soi de ceva imputit,toxic,fara posibilitatea de a fi neutralizat .Pe langa asta,cei de afara nu stiu inca de lasitatea si indolenta locuitorilor acestui taram,ca se poate cuceri tara cu spaga la niste sefi si maxim cateva basini trase la microfon,ca nimeni nu se va revolta. Cand oamenii dorm pe ei se pot intampla absolut toate ororile din univers.

constantean
12 aprilie 2013
De ce ne minunam?

Nu va minunati ! Asta si inca multe altele, se pot intampla intr-un oras cu constiinte adormite si cu batrani manipulati ! Taxe si impozite aberante,pozitii halucinante,explicatii puierile si din cand in cand ...cate un pui umplut cu gheata . Cam asta e Constanta,cam astia sunt constantenii,cam asta e primarul.Punct.

dr.knife
12 aprilie 2013
pol.cu plata

referedum sa-l dam jos pe mazare

MAZARE
12 aprilie 2013
SRL

ALOOOOO.. nu ca poate o sa isi faca....s-a facut la parterul hotelului Flora un mic spital, bineinteles serviciile sutn decontate de stat, cika este gratis pe banii nostri.....AVE MAZARE! atata timp cat pensionarii sunt multumiti noi suntem niste furnici paduchioase care fac o galagie neinteresanta

laura
16 aprilie 2013
ALILUIA,,,AMINNNNNNNNNNNN

INCET ,INCET O SA NE INCHIDA TOTTTTTTTTTTTTTTT O SA FIM SCLAVIIIIIIIIIII MURITORI DE FOAMEEEEEEEEEEEEEEE ANALFABETI PADUCHIOSI RAIOSI SI PE FINAL INGRASAMANT BIOLOGIC COPII NOSTRI NU AU NICI UN VIITOR ..................

Constantean
5 iunie 2013
Sanatate

Oare nu ati auzit ca s-a deschis policlinica la hotel Flora in Mamaia ? A cui o fi oare ???

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2889 secunde