Alți nouă elevi, de urgență la spital

171
Alți nouă elevi, de urgență la spital - ambulanta-1458149060.jpg

Articole recomandate

Nouă elevi de la școala gimnazială Gura Teghii au fost transportați, azi, la Spitalul orășenesc Nehoiu, șase dintre ei acuzând o intoxicare după ce un coleg ar fi pulverizat în clasă un spray, iar alți trei sunt suspecți de toxiinfecție alimentară acuzând dureri abdominale, scrie Agerpres.


'Cei nouă elevi au fost transportați cu mai multe ambulanțele la Spitalul orășenesc Nehoiu, unde medicii efectuează un triaj epidemiologic. Unii dintre ei au a fost intoxicați cu un spray deodorant și vor fi transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean Buzău', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Buzău, inspectorul Mihaela Voineagu.

Potrivit sursei citate, 'din cei nouă elevi, doar unul a mâncat laptele și cornul și acuză dureri abdominale, iar alți doi prezintă simptomatologie digestivă, dintre care unul a și vărsat'.

'Este vorba despre nouă elevi de clasa a V-a, medicul de familie din localitate se află alături de ei și le dă ajutorul de urgență și dacă este cazul, vor fi transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean Buzău', a mai declarat sursa citată.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6796 secunde