Americanii fac instrucție azi la Spitalul Județean Constanța

348
Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au ocazia de a învăța cum să reacționeze în caz de război, chiar de la specialiștii batalionului medical al Armatei Statelor Unite ale Americii. Cadrele medicale ale ar-matei americane vor împărtăși experiențele lor în cadrul simpo-zionului "Traumatologie de Război", organizat de Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, în parteneriat cu Spitalul Județean Constanța și batalionul medical al armatei SUA.

Evenimentul începe astăzi dimi-neață, de la ora 09.00, la unitatea sanitară din municipiu.

"Colegii americani ne împărtășesc experiența lor de război, dar trauma de război se poate aplica, în general, și la accidentele rutiere sau în alte incidente similare. Este foarte bine că avem ocazia de a învăța un alt mod de abordare a politraumei", spune dr. Dan Căpățână, managerul SCJU Constanța. La eveniment au fost invitați medici și asistenți medicali din Unitățile de Primire Urgență, cei de la serviciul de ambulanță, dar și reprezentanți ai inspectoratelor județene pentru situații de urgență din Constanța și din județele limitrofe. Specialiștii americani vor aborda subiecte precum triajul militar, leziunile traumatice prin explozie, lecțiile medicale de pe câmpul de luptă, neuropsihologia de război, balistica leziunilor penetrante, traumatismele abdominale și toracice sau managementul arsurilor.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5194 secunde