Amorțeala degetelor de la picioare poate anunța Sindromul Morton

88
Amorțeala degetelor de la picioare poate anunța Sindromul Morton - amortealadegetelor-1662389703.jpg

Articole de la același autor

Dacă aveți dureri la nivelul tălpii piciorului, iar degetele vă amorțesc și simțiți nevoia chiar să vă descălțați, ați putea suferi de Sindromul Morton, afecțiune de multe ori confundată cu metatarsalgia.

„Cine spune: «Da, m-am descălțat de două ori pe stradă» înseamnă că a avut o durere atât de importantă încât este datorată prinderii unui nerv între capetele metatarsienelor 3 și 4. Este un nerv care este prins într-un spațiu inextensibil și atunci se produce o tumefiere a nervului. Nu este o tumoră, ci este un nerv care s-a hipertrofiat și care provoacă nu numai durere, ci și amorțire”, a explicat, la Digi24, dr. Marius Uscatu, medic specialist ortopedie-traumatologie cu competențe în chirurgia gleznei și piciorului.


Sindromul Morton poate apărea la orice vârstă, cele mai afectate fiind femeile, iar potrivit medicului „cauza este o încălțăminte mult mai strâmtă decât o cere piciorul”.

Diagnosticul este 100% clinic, bazat pe examinarea directă și pe anamneza (istoricul suferinței și datele pacientei).

Piciorul este adesea aparent „normal”, fiind lipsit de bătătură, specifică metatarsalgiei, iar soluția poate fi mai simplă decât am crede.

Totodată, medicul Marius Uscatu a mai precizat că schimbarea încălțămintei rezolvă situația în proporție de 90 - 95%.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5279 secunde