"Arsuri" la stomac? Ce boală ascunde acest simptom supărător

626

Articole de la același autor

Pe lângă obezitate, boala de reflux esofagian este cea mai întâlnită afecțiune. Medicii atrag atenția că principalul motiv al îmbolnăvirii este alimentația nesănătoasă, plină de conservanți și arome artificiale. 
Grav este faptul că, de cele mai multe ori, pacienții care ajung să sufere din această cauză au nevoie de intervenții chirurgicale pentru a-și recăpăta sănătatea. 


"Putem spune, fără să exagerăm, că BRGE, adică boala de reflux esofagian, alături de obezitate, acestea coexistând de cele mai multe ori, reprezintă boli ale fast-food-ului și alimentației de «colț de stradă». Vorbim despre o problemă care poate afecta calitatea vieții pacientului și care reprezintă trecerea unei porțiuni a stomacului din cavitatea peritoneală (abdomen) în torace. Această stare patologică se însoțește de obicei de un complex de manifestări, neplăcute pentru pacient, care poartă numele de boală de reflux gastroesofagian (BRGE). 
Boala poate fi resimțită sub formă de pirozis, adică senzația de «arsură» la nivelul esofagului, regurgitații și dureri abdominale. Refluxul gastroesofagian poate apărea după o masă bogată, situație cu care ne-am confruntat fiecare dintre noi, cel puțin o dată în viață. De asemenea, este mai frecventă la gravide și obezi, prin creșterea presiunii intra-abdominale", a explicat dr. Cristina Dan, medic specialist chirurgie generală, în cadrul centrului medical Gastromond. 


Când e nevoie de operație 
Atunci când resimte astfel de simptome, pacientul trebuie îndrumat de  medicul de familie către gastroenterolog, care are rolul esențial de a diagnostica BRGE sau hernia hiatală, cu ajutorul endoscopiei digestive superioare, singura investigație care vizualizează direct esofagul și stomacul. 
"Intervenția chirurgicală are rolul de a «repara» sau de a reface orificiul prin care stomacul trece din abdomen în torace și de a realiza un «guleraș» din stomac în jurul esofagului. Operația se realizează modern pe cale laparoscopică, prin chirurgie mini-invazivă sau cu ajutorul laserului, cu riscuri aproape absente și cu eficiență excepțio-nală. Prin această metodă a chirurgiei «de catifea», durerile postoperatorii sunt mult diminuate, mobilizarea este precoce, recuperarea este mai rapidă, iar rezultatul cosmetic este excelent. Spitalizarea este de scurtă durată, pacientul putându-și relua ulterior activitatea socio-profesională obișnuită", a explicat dr. Răzvan Popescu, medic primar chirurgie generală, laparoscopică și chirurgie bariatrică în cadrul centrului medical. 
În prezent, chirurgia laparoscopică reprezintă un "gold-standard" terapeutic pentru hernia hiatală și BRGE, prin vizibilitatea extraordinară pe care o oferă și prin rezultatele obținute. Pacientul cu o astfel de patologie trebuie să se adreseze unui medic chirurg experimentat în chirurgia laparoscopică, unde poate găsi un răspuns facil și modern la problemele sale de sănătate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 31 Martie 2014
Stire din Sănătate : Unde puteți face analize
Pagina a fost generata in 0.637 secunde