Atenție la orice modificare a mamelonului

2515

Articole recomandate

Boala Paget a sânului reprezintă o formă de cancer care adeseori este diagnosticată greșit. Incidența maximă apare între vârsta de 30-50 ani.
Cel mai frecvent, boala debutează prin apariția unei mâncărimi (prurit) la nivelul mamelonului. Această mâncărime poate să aibă asociate și simptome de înțepătură sau arsură ori pot să apară scurgeri mamelonare alb-gălbui care să conțină și sânge.
Uneori, pacienta poate observa apariția unei pete brune sau a unei cruste roșiatice (care conține și sânge) pe sutien. O crustă roșie lucioasă poate să apară și pe sân în regiunea mamelonară, care, în decurs de câteva săptămâni, poate să se rupă și leziunea să devină din nou secretantă.
Progresia leziunilor este lentă, astfel încât în luni de zile ajunge să cuprindă mamelonul. La palpare nu este obligatoriu să se simtă acel nodul din spatele mamelonului.
Pentru diagnostic, pe lângă simptomele acuzate de pacientă, examenul cel mai clar îl reprezintă biopsia și analiza microscopică a piesei biopsiate.
Ca tratament, acesta depinde foarte mult de stadiul în care se află pacienta, putând fi chirurgical, citostatic, radioterapic ori asociate toate acestea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.8931 secunde