Aveți greață, diaree? Este posibil să suferiți din cauza unei toxiinfecții alimentare

544
Aveți greață, diaree? Este posibil să suferiți din cauza unei toxiinfecții alimentare - toxiinfectie-1624040538.jpg

Articole de la același autor

Vara, mai ales, oamenii se confruntă cu o sumedenie de toxiinfecții alimentare, care apar în urma consumului de alimente sau băuturi contaminate cu microorganisme sau toxinele lor. Potrivit dr. Mariana Enache, cazurile ușoare de toxiinfecție alimentară durează doar câteva ore, cel mult o zi sau două. Alte tipuri, cum este botulismul sau alte forme de intoxicație chimică, sunt grave și vă pot pune în pericol viața.

Cauza toxiinfecției alimentare este ingestia de alimente și băuturi contaminate cu microorganisme patogene ca virusuri, bacterii, paraziți.

Diareea călătorului, spre exemplu, este provocată, de obicei, de Escherichia Coli. Bacteriile pot contamina păsările de curte, ouăle și carnea, provocând toxiinfecția cu salmonele.

De asemenea, alimentele conservate, mai ales produsele conservate în casă, pot adăposti o bacterie care nu are nevoie de oxigen pentru a se multiplica și nu este distrusă prin fierbere. Aceasta provoacă botulismul, o toxiinfecție alimentară rară, dar potențial fatală. Sugarii pot face botulism mâncând miere, deoarece aparatul lor digestiv imatur, spre deosebire de cel adult, nu poate neutraliza bacteriile conținute în mod natural în miere.

Alimentele marine crude, mai ales crustaceele contaminate, pot provoca, și ele, toxiinfecții alimentare virale, iar anumite ciuperci, fructe de pădure și alte plante sunt în mod natural otrăvitoare pentru om și nu trebuie mâncate niciodată. În general semnele toxiinfecției alimentare sunt de natură gastro-intestinală: greață, diaree, durere de cap, febră cu frisoane, transpirații, amețeli, lăcrimarea ochilor, salivație excesivă, vărsături, durere abdominală, slăbiciune generalizată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7487 secunde