Brocoli reduce riscul de apariție a cancerului pulmonar la fumători

352
< 1 min citire
Calitățile anticancer ale legumelor din familia crucifere, precum brocoli și varza, acționează în cazul fumătorilor și foștilor fumători, diminuând considerabil riscul de apariție a cancerului pulmonar. Studiul a fost prezentat în cadrul celei de-a șaptea conferințe anuale a Asociației americane de cercetări asupra cancerului, care s-a desfășurat săptămâna trecută la Washington. În rândul fumătorilor și foștilor fumători, efectele protectoare ale cruciferelor au fost traduse printr-o scădere a riscului de îmbolnăvire de la 20 la 55%, în funcție de varietatea de legume consumate, timpul de când au început să fumeze și numărul de țigări fumate pe zi, a precizat Li Tang, de la Roswell Park Cancer Institute, coordonatorul studiului. "Brocoli nu este un medicament, ci un factor pozitiv pentru fumătorii care nu pot să renunțe la fumat sau care nu fac nimic pentru a minimiza riscul de îmbolnăvire", a adăugat Li Tang.
În rândul fumătorilor, doar consumarea legumei în stare crudă a condus la o scădere a riscului de apariție a cancerului pulmonar. Brocoli a redus riscul de apariție a carcinoamelor și a tumorilor scuamoase, cele două subtipuri de cancer pulmonar care-i afectează de obicei pe fumătorii înveterați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde