Campania testărilor gratuite la plămâni a ajuns la final

476
Campania testărilor gratuite la plămâni a ajuns la final - spirometrii-1322586239.jpg

Articole de la același autor

Mai mult de 2.500 de români s-au prezentat, în perioada 12 -24 noiembrie, la medicii specialiști, pentru a beneficia de spirometrii gratuite. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei naționale pentru prevenirea BPOC, realizată de Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate.
În urma analizelor efectuate, 2 din 10 pacienți au fost diagnosticați cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC). În plus, anul acesta, campania s-a desfășurat și în mediul rural, unde 9 din 10 persoane consultate au beneficiat pentru prima oară în viață de o spirometrie și de un consult de specialitate din partea medicului pneumolog.
Din cele 2.500 de persoane verificate, aproximativ 500 au fost diagnosticate cu BPOC, dintre care 40 la sută sunt din Capitală.
La Constanța, testările gratuite ale plămânilor s-au desfășurat, timp de două săptămâni, în două centre medicale din municipiu, iar în mediul rural, spirometriile au fost efectuate la Mircea Vodă. În cadrul testărilor, pneumologii și medicii de familie au oferit celor prezenți informații despre boală și despre simptomele ei.
Conform statisticilor Societății Române de Pneumologie, peste un milion de români suferă de afecțiuni ale plămânilor, iar țara noastră ocupă locui trei în Europa în ceea ce privește incidența mortalității prin BPOC la bărbați, cei mai predispuși la această boală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3533 secunde