Care este cea mai modernă investigație pentru depistarea cancerului la sân

229
Care este cea mai modernă investigație pentru depistarea cancerului la sân - 1-1522148757.jpg

Articole de la același autor

Mamografia digitală cu tomosinteză, mamografia 3D, este în prezent cea mai modernă tehnică de screening și de diagnostic a cancerului de sân, în stadii incipiente, afirmă Ioana Neciu, medic primar radiologie imagistică medicală, competențe Ecografie generală și Senologie la Spitalul Militar Central.


''Tomosinteza înseamnă că în timpul unei scanări sunt achiziționate mai multe proiecții ale sânului din unghiuri multiple. Ulterior, proiecțiile sunt procesate obținând o serie de imagini ale țesutului mamar cu grosime de un milimetru, astfel încât ele sunt folosite pentru a realiza o reconstrucție tridimensională a sânului. Aparatul deține o tehnologie direct digitală, permițând vizualizarea imediată atât a proiecțiilor, cât și a imaginii 2D și a imaginii recompuse 3D a sânului. Softul de ultimă generație permite realizarea imaginilor 2D în timpul vizualizării imaginilor de tomosinteză, astfel se elimină expunerea ulterioară la radiația X și se reduce gradul de iradiere a sânului'', explică medicul.


În ceea ce privește avantajele unei astfel de proceduri, ea arată că, prin obținerea de imagini tridimensionale ale sânului se permite reducerea interferenței și a suprapunerilor de țesut, astfel încât pot fi evidențiate mult mai ușor leziunile canceroase, mai ales la femeile cu sân dens, care prezintă un risc crescut (factori de risc de cancer mamar existenți în familie sau cu antecedente personale care favorizează apariția bolii).


''Mamografia clasică este o expunere pe un film radiologic simplu, în timp ce mamografia digitală se face pe suportul digital, electronic și avantajul este că cel din urmă este mai sensibil și atunci doza de iradiere este scăzută (de 10 ori mai mică decât la mamografia clasică) și rezoluția este mai mare (calitate superioară a imaginilor)'', explică medicul.


Dr. Ioana Neciu susține că nu există contraindicații pentru mamografia 3D, dar există reguli.


''Până la 40 de ani, sânul femeii este dens și informațiile furnizate de mamografie sunt reduse. În acest caz, raportul dintre beneficiu-risc este în favoarea riscului. De aceea, în toate țările, screeningul se face la vârsta de peste 40 de ani, mamografia digitală fiind principala metodă de depistare precoce a cancerului mamar, la femeile cu vârsta peste 40 de ani. După această vârstă, controlul se realizează la o perioadă de 1-2 ani. În cazul persoanelor care au vârsta sub 40 de ani, se face mamografie la recomandarea medicului, ca o excepție de la regulă, la femeile care au leziuni suspecte, depistate ecografic. Femeile gravide, de obicei, nu fac mamografie. Doza de iradiere la mamografie este foarte mică, mult mai mică decât la o examinare computer-tomografică sau alte radiografii, în special cu mamograful de ultimă generație. Mamografia digitală cu tomosinteză este adecvată în cazul tuturor femeilor, inclusiv a celor cu țesut mamar dens'', detaliază dr Neciu.


Medicul menționează că procedura este foarte puțin dureroasă, dar, spre deosebire de mamografia clasică, senzația de durere este mai mică în cazul mamografiei digitale.


''Tomosinteza sânului reduce semnificativ rezultatele incerte, aceasta fiind gândită pentru a rezolva limitările mamografiei convenționale digitale. Tomosinteza a fost introdusă în screening tocmai pentru a reduce rata cancerelor de interval - acele cancere depistate în intervalul dintre două examinari, dat fiind faptul că aceasta detectează leziuni mai mici, comparativ cu mamografia analogă și mamografia digitală convențională.


Studiile au arătat că mamografia cu tomosinteză are avantaje mamografiei digitale, cu o rată mai mare a identificării leziunilor canceroase și o reducere importantă a investigațiilor suplimentare inutile. Dacă pe o mamografie normală aveai bănuiala că este sau nu o leziune, cu tomosinteza te lămurești și nu mai chemi pacientul la 6 luni la un alt control, ceea ce înseamnă că scade iradierea și se reduc expunerile suplimentare. Tot datorită tomosintezei, scade numărul biopsiilor și intervențiilor chirurgicale inutile'', mai spune dr Ioana Neciu.


În context, ea afirmă că mamografia digitală cu tomosinteză permite detecția și diagnosticarea precoce a tumorilor mamare - chiar și a celor de mici dimensiuni - și crește acuratețea diagnosticului.


''Detectarea precoce a cancerului mamar crește șansele de reușită a tratamentului și, implicit, se reduce numărul deceselor cauzate de cancer de sân la persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani și, în special, la cele după 50 de ani. Chiar și în cazul investigațiilor cu rezultate favorabile se recomanda repetarea mamografiilor anual, mai ales dacă există antecedente de cancer în familie. Cancerele depistate în stadii incipiente necesită mai puține intervenții chirurgicale invazive, chimioterapie mai puțin toxică și permit utilizarea tehnicilor chirurgicale care conservă sânul, toate acestea ducând la un rezultat mai bun și la îmbunătățirea calității vieții pacientelor'', conchide dr. Ioana Neciu. 


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4777 secunde