Care este situația medicamentelor pentru cancer

119
Care este situația medicamentelor pentru cancer - consumdemedicamente1358782364-1366665758.jpg
Ministerul Sănătății și Alianța Pacienților Cronici din România au făcut bilanțul celor trei luni de parteneriat încheiat între cele două instituții. Astfel, în prezent, reprezentanții alianței arată că au fost refăcute stocurile medicamentelor care erau insuficiente în spitalele din țară, a avut loc consultarea Consiliului Concurenței pentru stoparea exporturilor paralele în acest an a medicamentelor, a avut loc negocierea cu ARPIM și cu asociațiile producătorilor de generice pentru asigurarea necesarului de medicamente pe piața românească, a fost întocmită lista de medicamente oncologice la care s-au constatat disfuncționalități în aprovizionare, listă care este urmărită în permanență de MS.

Mai mult, lista citostaticelor care se regăsesc la ora actu-ală în spitale a fost publicată pe site-ul ministerului pentru ca pacienții să știe unde le pot găsi, iar Comisia de oncologie a identificat terapii alternative pentru schemele de tratament.

Referindu-se la revizuirea listei de medicamente compensate și gratuite, ministrul Eugen Nicolăescu a declarat că, până la data de 15 mai, reprezentanții MS vor întocmi listele ținând cont și de punctele de vedere ale pacienților.

Ministrul Sănătății a mai declarat că până la sfârșitul anului vor fi finalizate și aprobate protocoalele terapeutice pentru toate afecțiunile, în special pentru cele oncologice. De asemenea, va fi regândit programul de oncologie plecând de la partea de prevenție și până la cea de paliație, astfel încât acest program să aibă un caracter integrat.

Totodată, 5 tipuri de medicamente oncohematologice impor-tante vor fi distribuite secțiilor de oncohematologie, cu acoperire pe tot teritoriul țării, de la sfârșitul săptămânii viitoare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6865 secunde