Cât de sănătoasă sau periculoasă este pâinea pentru organism?

2352
Majoritatea dintre noi nu pot concepe viața de zi cu zi fără o bucată de pâine, ceea ce este și foarte sănătos, susține dr. Mihaela Bilic. Prezentă în week-end la malul mării cu ocazia Sărbătorii Pâinii, cunoscuta nutriționistă le-a vorbit constănțenilor despre cât de important este să mâncăm acest aliment în fiecare zi.

Cei care s-au aflat sâmbătă în hipermarketul Cora din City Park Mall au avut ocazia să guste din zeci de feluri diferite de pâine și să afle informații utile despre pâine și nutriție chiar de la dr. Mihaela Bilic, autoarea cărților "Trăiesc, deci mă abțin" și "Sănătatea are gust". Me-dicul a fost invitat la Constanța cu prilejul Sărbătorii Pâinii, eveniment organizat de hipermarketul Cora în perioada 27 iunie - 1 iulie. Potrivit organizatorilor, acest eveniment și-a propus să redea pâinii importanța cuvenită în dieta alimentară a românilor.

Brutarii și brutărițele hipermarketului Cora au copt, la sfârșitul săptămânii trecute, peste o sută de sortimente diferite de pâine, de la simpla franzelă, până la pâini speciale din făini și ingrediente deosebite, ne-au spus organizatorii. "Am avut ocazia să descoperim diverse feluri de pâine la Cora, atât simplă, albă, cât și neagră, specială, cu sau fără semințe sau alte rețete. Pâinea noastră este caldă și bine rumenită de brutarii noștri", a menționat Cristian Năstase, directorul Cora Constanța City Park.

De ce trebuie să mâncăm pâine în fiecare zi

Organismul nostru și în special creierul funcționează pe bază de glucoză, spune dr. Mihaela Bilic, iar amidonul din pâine este un carbohi-drat complex format din nenumărate molecule de glucoză. "Și creierul și mușchii consumă exclusiv glucoză, prin urmare, în alimentația noastră zilnică trebuie să existe produse care conțin glucide, cum ar fi pâinea, cerealele, mălaiul, pastele făinoase, orezul, cartofii, fasolea sau mazărea. Amidonul din aceste alimente furnizează organismului «combustibilul» de care are nevoie timp de 2 - 3 ore după masă", informează medicul nutriționist.

Pâinea conține glucide complexe, proteine, vitamine din grupul B, fibre și minerale, precum fier, magneziu și calciu. Astfel, acest aliment de bază contribuie la echilibrul alimentar, ameliorează metabolis-mul glucidelor și lipidelor, favorizează buna funcționare a sistemului digestiv și oferă protecție împotriva cancerului.

Dr. Bilic recomandă pâinea celor care vor să slăbească

Contrar părerilor generale, pâinea nu îngrașă, mai aflăm de la nutriționist. Din contră, acest aliment ne poate ajută să pierdem kilogramele în plus deoarece contribuie la arderea lipidelor. Dr. Bilic susține că nu pâinea este motivul pentru care ne îngrășăm, ci modul în care o mâncăm și cantitatea în care o consumăm. Potrivit medicului, cu un aport mediu de 230 de cal/100 grame nu putem spune că pâinea îngrașă atât timp cât mezelurile conțin în medie 350 cal/100 grame, iar cașcavalul, 380 cal/100 grame. "O banală felie de pâine are 80 de calorii, ceea ce, raportat la o rație calorică obișnuită de 2.000 cal/zi, nu reprezintă un pericol. Lipidele ard în focul glucidelor - este un slogan celebru al nutriției care confirmă rolul esențial al glucidelor în alimentația noastră chiar și atunci când este vorba de diete, adică slăbim mai repede dacă regimul conține cantități moderate de pâine", aflăm de la dr. Mihaela Bilic.

Pâinea albă și "pufoasă", periculoasă sau nu?

Medicul nutriționist a desființat și mitul pâinii albe, despre care se credea că nu ar fi bună pentru sănătate. Potrivit dr. Bilic, pâinea albă conține mai mult calciu decât cea integrală și poate constitui o sursă importantă de calciu în condițiile unui consum redus de produse lactate. În schimb, pâinea integrală conține mai multe fibre, vitamine și minerale.

"O mare capcană pentru consumatorii de pâine o reprezintă densitatea calorică. Astfel, cu cât este mai pufoasă și mai ușoară, felia de pâine va avea un aport caloric mai mic, chiar dacă volumetric pare multă. Cât despre diferența de fibre față de varianta integrală, o puteți compensa consumând câteva bucăți de legume", ne explică dr. Mihaela Bilic.

Totodată, medicul mai spune că pâinea proaspătă balonează pen-tru că fermenții activi din drojdia de bere își continuă acțiunea timp de 12 - 24 de ore, iar în stomac aceas-tă fermentație naturală stimulează producția acidă, încetinește diges-tia amidonului și golirea gastrică. Dr. Bilic ne sfătuiește să mâncăm pâine veche de o zi dacă dorim să evităm acest inconvenient.

În final, dr. Mihaela Bilic a ținut să le recomande constănțenilor să nu renunțe niciodată la consumul de pâine dacă vor să își mențină sănătatea trupului și a minții.

"Glucidele sunt esențiale supra-viețuirii și funcționării optime a organismului uman așa că, indi-ferent de vârstă, greutate sau regimul alimentar, oferiți-vă zilnic bucuria de a mânca o bucată de pâine. Fie că este albă, neagră, cu semințe, cu tărâțe, cu ierburi aromate, cu ulei, cu lapte, alegeți-o în funcție de preferințele voastre. Nimic nu poate fi mai gustos și sănătos", le-a mai spus nutriționistul celor prezenți sâmbătă la Cora.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3281 secunde