Caz confirmat de TBC la Colegiul "Mircea cel Bătrân"

616
5
Caz confirmat de TBC la Colegiul

Articole de la același autor

Încă un caz de TBC a fost confirmat la Constanța, după ce o elevă de clasa a XII-a de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" a ajuns la medic. O echipă de specialiști de la Dispensarul TBC a început o amplă anchetă de depistare a altor cazuri, însă din fericire, nu a existat un focar de boală. "A fost într-adevăr confirmat un singur caz de îmbolnăvire a unei eleve de la Colegiul "Mircea", însă a fost un caz izolat. Ancheta s-a desfășurat ca și în celelalte cazuri de până acum după o procedură standard. Au fost investigați atât elevii din clasa în care a fost depistat cazul, cât și profesorii și ceilalți copii care învață în programul de dimineață în aceeași clasă. O singură elevă a refuzat radiografia pulmonară, însă a dat examenul de spută, care este la fel de relevant pentru noi și în urma testului s-a demonstrat că este sănătoasă. Față de ancheta precedentă, de la Colegiul Național "Constantin Brătescu", la Colegiul "Mircea" toți au colaborat foarte bine cu medicii. Bineînțeles că, așa cum cere procedura s-a realizat și dezinsecția. Mai mult, un medic specialist a mers la liceu și le-a explicat elevilor ce presupune boala, de ce trebuie să meargă să fie investigați, dar mai ales care sunt riscurile dacă refuză tratamentul. Au fost împărțite pliante cu informații și au fost făcute vizite de informare", a declarat , pentru Cuget Liber, dr. Alina Ștefan, medic șef la Dispensarul TBC din Constanța. 


Medicul susține însă că din păcate, mulți dintre părinții care au refuzat investigațiile și tratamentul pentru copii nu realizează la ce riscuri îi supun, dar mai ales că aceștia pot reprezenta posibile focare de infecție. "Educația lasă de dorit! Părinții nu sunt conștienți, iar copiii nu percep informațiile așa cum trebuie. Ne-am confruntat tot timpul cu reticența acestora și este foarte grav că nu realizează că aceste cazuri netratate sunt posibile focare de infecție. Nu avem o lege clară prin care să îi obligăm să colaboreze în acest sens, fapt pentru care noi nu putem să intrăm cu bocancii peste ei. Noi ne-am făcut treaba și ori de câte ori a fost nevoie, am dat toate informațiile necesare și ne-am implicat", a completat dr. Alina Ștefan.

Tuberculoza sau TBC este o boală conta-gioasă, provocată de diferite tipuri de microbacterii, precum Mycrobacterium Tuberculosis. Simptomele clasice ale acestei boli sunt tusea cronică, sputa, febra, transpirație nocturnă și scăderea în greutate. Diagnosticul se face prin examenul radiologic sau prin examinarea fluidelor. Una din zece infecții latente progresează ulterior în boala activă. Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din persoanele infectate. 


Comentează știrea

VBCZHRQKsgxwgSCt
31 iulie 2014
wmLJrPQhUXBwJcmDY

XXyXuo vafjdwjfomuj, [url=http://ahdwuwpheixb.com/]ahdwuwpheixb[/url], [link=http://hidzfgrowoqp.com/]hidzfgrowoqp[/link], http://xmjhaxckzumf.com/

GOQvPSKQ
19 septembrie 2014
iSGduaGmzVkvXzp

g3GUYk fyaxjftnjerf, [url=http://rlcjpgjhoqxl.com/]rlcjpgjhoqxl[/url], [link=http://nndsfzkqemej.com/]nndsfzkqemej[/link], http://ldkcnfgcfyed.com/

FiSeNSCIw
1 octombrie 2014
ecKQdrhf

YxT2Gs yvwtfkqzuoxk, [url=http://pcvrvxntgioj.com/]pcvrvxntgioj[/url], [link=http://kutmhoquowwu.com/]kutmhoquowwu[/link], http://xygrkravyfgf.com/

xFTTsSvLWxT
26 ianuarie 2017
RQiqqoSMZwZin

B8YOAT akmqwtcjobli, [url=http://pktekjgpvrlg.com/]pktekjgpvrlg[/url], [link=http://xhmbyuyobkes.com/]xhmbyuyobkes[/link], http://sleofowwtdda.com/

kxXaMTxzwciZYLDtuH
26 ianuarie 2017
aMbmqQvgQt

JpjFCG agtkarmzertb, [url=http://nqzsfzyfiawr.com/]nqzsfzyfiawr[/url], [link=http://smffxtdcxszf.com/]smffxtdcxszf[/link], http://cfzlpcvnamqe.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5388 secunde