Ce este angiografia?

494
< 1 min citire
Angiografia este indicată în cazul în care doriți o investigare a vaselor inimii și ale plămânilor, celor ale creierului și măduvei spinării (angiografii cerebrale și medulare) și a celor ale membrelor și viscerelor (rinichi, mezenter).
Substanța de contrast se introduce în vasele de sânge, radiografiindu-se apoi acestea cu o viteză extraordinară pentru a vedea fluxul sangvin. Astfel, putem afla dacă vasul este rupt, obturat, permeabil etc.
Deși cantitatea de raze X folosită de acest tip de investigație este mică, nu se practică pe durata sarcinii.
Injectarea substanței de contrast poate provoca grețuri, vomă, erupții cutanate și scăderea tensiunii arteriale. Este foarte important să știți dacă sunteți alergic la iod și să spuneți medicului acest lucru! Pentru a scădea riscurile de producere a unei hemoragii, trebuie să diminuați sau chiar să întrerupeți tratamentul cu anticoagulante.
Dacă suferiți de insuficiență renală, trebuie să luați măsuri de precauție în zilele de dinainte și de după investigație, consumând lichide din abundență și verificându-vă nivelul ureei și creatininei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde