Ce medicament ar putea fi retras de pe piață

149
< 1 min citire
Ce medicament ar putea fi retras de pe piață - medicament-1367380858.jpg
Agenția Europeană a Medicamentului a cerut scoaterea de pe piață a tetrazepamului, informează realitatea.ro. Medicamentele care conțin tetrazepam sunt recomandate în cazul contracturii musculare, pentru relaxarea mușchilor, mai ales la nivelul spatelui și gâtului. 
Grație proprietăților relaxante, tetrazepamul, medicament care face parte din clasa benzodiazepinelor, este recomandat mai ales în bolile reumatice. 
În comunicatul emis de Agenția Europeană a Medicamentului, se specifică faptul că acest medicament ar putea da reacții cutanate potențial grave. 
Printre posibilele efecte secundare ale tetrazepamului, se numără hipersensibilitatea medicamentoasă, sindromul Stevens-Johnson, manifestat prin erupții pe piele și pe mucoase și prin febră mare și sindromul Lyell, care are ca simptom erupția cutanată asemănătoare cu o arsură. De asemenea, printre alte reacții secundare posibile ale tetrazepamului, au fost semnalate efectele neurologice și psihiatrice. 
Până la o reevaluare a acestui produs, medicii recomandă folosirea unor medicamente alternative.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0369 secunde